Dobrogea sau "România transdanubiană" la 141 ani de la Unirea cu România (1878 - 2019)

Aflată la joncțiunea intereselor Imperiului Rus, ținutul Dobrogei, în cea mai mare parte a sa, împreună cu Delta Dunării și Insula Șerpilor, a fost transmis prin voința statelor participante la Conferința de pace de la Berlin din iunie 1878, în "compensație" României, în urma impunerii "retrocedării" sudului Basarabiei, după Războiul de Independență din 1877 - 1878. Autoritățile de la București au acuzat partea rusă de încălcarea angajamentului de a respecta integritatea teritorială a țării asumat prin Convenția româno-rusă de la București, din 4 aprilie 1877. Inițial, în perspectiva autorităților de la Sankt Petersburg, preluarea Dobrogei de la turci și oferirea acesteia românilor în locul județelor basarabene trebuia să fie un motiv de mândrie pentru suveranul român. 

Situația era delicată. Ion C. Brătianu, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, a arătat în Camera Deputaților, la 13 februarie 1878, că i se oferise "Dobrogea, fără independență" sau "independența, fără Dobrogea". 

La 26 ianuarie/7 februarie 1878 Parlamentul României protestase deja în unanimitate față de orice înstrăinare de teritoriu. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, avizat de posibilitatea preluării Dobrogei, numise o comisie pentru studierea problemei Dobrogei. Departe de a se accepta ipso facto "tranzacția" cu Rusia, autoritățile române au urmărit îndeaproape interesul național. Atunci când, în septembrie 1878, luând cunoștință de hotărârile Congresului de la Berlin, Camera Deputaților a împuternicit guvernul de a se supune voinței generale a Europei, rechemând funcționarii din Basarabia și luând în stăpânire Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, se avea în vedere nu doar "valoarea intrinsecă" a regiunii, prin "frontul ei de la Mare", ci și "crearea acesteia pentru civilizație", după expresia cunoscutului istoric Nicolae Iorga. 

Reintegrarea Dobrogei la statul român, considerată "un aranjament de ordine europeană"

De subliniat că, în contextul reașezărilor geopolitice din regiunea Balcanilor înregistrate după  războiul din 1877 - 1878, reintegrarea Dobrogei la statul român a reprezentat un moment important al istoriei sud-estului Europei, fiind "un aranjament de ordine europeană", după aprecierea consensuală a reprezentanților puterilor semnatare a Tratatului de pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878. 

Ion I. C. Brătianu avea să sublinieze mai târziu că revenirea acestui ținut în cadrul statal românesc a reprezentat ",o restabilire a unei străvechi stăpâniri și consacrare a unui interes european la Gurile Dunării". 

Rememorând cu prilejul Zilei Dobrogei, contextul reunirii Daciei Pontice cu țara, putem sublinia următoarele:  - din punct de vedere politic, asumarea actului reunirii Dobrogei cu statul român s-a dovedit parte din procesul de constituire a României moderne. În context, meritul guvernului român a fost că a disociat problema cedării sudului Basarabiei de cea a preluării Dobrogei, Rusia neavând nici un drept de posesie asupra provinciei, Bucureștiul acceptând voința puterilor semnatare ale Tratatului de la Berlin. "Am primit Dobrogea, în anul 1878, din partea Europei și am menținut drepturile noastre asupra Basarabiei", consemna sugestiv Romulus Seișanu;

- din punct de vedere geopolitic, Regatul României, parte integrantă a Vestului, cu "un rol civilizator în Orient", a transpus "aranjamentul ordinii europene" de la 1878, transformând Dobrogea într-un necesar pilon geopolitic în această parte a Europei, "România transdanubiană" primind în numai câteva decenii amprenta durabilă a civilizației și valorilor vestice la care era conectat Vechiul Regat;

- din punct de vedere al dreptului istoric, se poate remarca faptul că unirea Dobrogei cu România a avut la bază un temei subliniat de suveranul țării, care a comunicat în ordinul transmis soldaților la 14 noiembrie 1878 că noul ținut este "posesiunea vechilor noștri Domni", care "redevine țară română", ostașii primind misiunea intrării în Dobrogea ca "frați ai locuitorilor" din dreapta Dunării. Dreptul istoric românesc devenea un subînțeles al voinței areopagului politic european, iar această voință interesa direct construcția statului român independent; 

- din punct de vedere al receptării populației Dobrogei, se poate arăta că populația pluriconfesională a României transdanubiene, în majoritatea sa, a acceptat cu entuziasm noile autorități. Într-un raport din 20 iulie 1878 al Comisiei române delegată în Dobrogea se arăta că "toate naționalitățile, afară de bulgari, simpatizează și sunt pentru români, așteptând cu nerăbdare sosirea lor". Se poate menționa aici și faptul că trecerea trupelor române în Dobrogea derulată sub comanda locotenent-colonelului Ioan Murgescu, comandantul Flotilei române, realizată în perioada 14 - 17 noiembrie 1878 s-a desfășurat "în cea mai bună ordine", "fără nici un accident" și "în aclamațiile populației". 

Așadar, cu prilejul Zilei Dobrogei, nu putem decât să constatăm că orice incursiune în trecutul ținutului dintre Dunăre și Mare nu poate decât să confirme caracterul național al acestuia și specificul său, parte a culturii și civilizației europene.

 

Dr. Florin C. Stan