DEX-ul a apărut într-un nou tiraj. Definițiile cuvintelor "rom" și "țigan" au fost modificate

331
DEX-ul a apărut într-un nou tiraj. Definițiile cuvintelor
Agenția de Dezvoltare Comunitară "Împreună" spune într-un comunicat că definițiile cuvintelor "rom" și "țigan" au fost modificate în noua ediție a Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX) și că prin această revizuire s-a făcut un pas către normalitate și corectitudine.

Agenția de Dezvoltare Comunitară "Împreună" spune că în noul tiraj al DEX au fost revizuite definițiile a 30 de cuvinte care fac trimitere directă sau indirectă la minoritatea romilor.

Noua definiție a substantivului "rom" este următoarea: "termen prin care se autoidentifică membrii unui grup etnic originar din India și răspândit mai ales în Sudul și Estul Europei, înlocuind denumirea de țigan, considerată peiorativă", potrivit comunicatului citat.

De asemenea, în ediția nouă a DEX au fost modificate cuvintele: "balaoacheș", "baragladină", "bulibașă", "chivuță", "corturar", "faraon", "gitană", "jude", "laie", "lăieț", "lingurar", "puradel", "rom", "rudar", "sălaș", "țigan", "țigănaș", "țigănatic", "țigăncușă", "țigăncuță", "țigăneală", "țigănel", "țigănesc", "țigănește", "țigănie", "țigănime", "țigănos", "țigănuș", "ursar", astfel încât caracterul deseori peiorativ al acestor cuvinte să fie clar adus la cunoștință cititorului, mai precizează reprezentanții agenției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2827 secunde