Debut inedit al Târgului Gaudeamus: velierele aduc la țărm cărți-simbol

194
Debut inedit al Târgului Gaudeamus: velierele  aduc la țărm cărți-simbol - debutinedit-1470846664.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, de la ora 17, în cadrul unei ceremonii speciale, organizate de Radio Constanța cu sprijinul Forțelor Navale, al Clubului Nautic Român și al Teatrului de Stat Constanța, va debuta cea de-a VIII-a ediție a Târgului GAUDEAMUS.

În acordurile muzicii militare a Forțelor Navale, nouă veliere vor aduce la țărm cărți-simbol pe care actorii de la Teatrul de Stat, îmbrăcați în costume de epocă, le vor prelua și le vor aduce la pavilionul GAUDEAMUS din Piațeta Perla.

Evenimentul, componentă a Caravanei GAUDEAMUS, este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România și Radio Constanța, în perioada 11 - 15 august, în Piațeta Perla din Mamaia. Zilnic, între orele 15 și 23, o mare de cărți și un program dens și variat de evenimente îi așteaptă pe turiști și pe constănțenii iubitori de carte pentru o doză estivală de cultură.

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă - (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflați în vacanță la malul mării sunt așteptați la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediția a VIII-a.

Președintele de onoare al acestei ediții va fi prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, președintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și profesor la Universitatea "Ovidius" din Constanța.

Cu prilejul târgului, vor fi reluate și câteva proiecte tradiționale, inițiate și derulate de Radio România: campania de donații "Cărțile se întorc acasă" și Poliția GAUDEAMUS. Nu vor lipsi nici Tombola GAUDEAMUS derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului sau concursul Miss Lectura, adresat celor mai frumoase vizitatoare. Pentru al doilea an consecutiv, Premiul Tombolei GAUDEAMUS va fi oferit de Regional Air Services - Aeroportul Tuzla și va consta într-un zbor de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câștigătorul o poate filma și/sau fotografia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3665 secunde