Debut excepțional pentru Liceul Internațional de Informatică

420
Debut excepțional pentru Liceul Internațional de Informatică - liceulinternational-1347986430.jpg
Prin elevul Radu Mihai Duca, elev în clasa a X-a, pregătit de prof. Ali Cabas, Liceul Internațional de Informatică din Constanța a câștigat prima medalie de bronz din acest an școlar și un premiu de 300 dolari.


El a participat, în perioada 11-15 septembrie, la cea de a IV-a ediție a ICPO 2012 (International Computer Project Olympiad), concurs de proiecte informatice care se desfășoară, o dată la patru ani, în Ashgabat, capitala Turkmenistanului. Mihai a intrat în competiție cu proiectul "Just walk", un film scurt cu efecte speciale, realizat cu ajutorul programului After Effects și prin care și-a propus să scoată în evidență importanța sportului, dar și câteva probleme care îi împiedică pe oameni să-l practice, cum ar fi lipsa timpului, lipsa unui partener, dar și costurile mari ale echipamentului. În concluzie, se prezintă alternativa cea mai accesibilă, care este mersul pe jos și care le suplinește. 

În cele câteva zile petrecute la Ashgabat, cei peste 200 de participanți din 25 de țări au vizitat orașul, câteva muzee și un parc de distracții.

Dar Mihai este de părere că cea mai importantă a fost șansa de a socializa și de a-și face prieteni din țări ca Afganistan, Macedonia, Albania, Thailanda, Indonezia, Coreea, Tanzania, Japonia, Africa de Sud, Kenya, Germania, Turcia și Brazilia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.342 secunde