De ce nu au primit autorizație sanitară 113 școli

623
De ce nu au primit autorizație sanitară 113 școli - scoalainterior2-1315513714.jpg
În urma inspecțiilor efectuate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța în unitățile de învățământ, 113 dintre acestea nu au primit autorizație de funcționare, întrucât nu au apă potabilă sau elevii învață în două schimburi. Așadar, din cele 505 școli și licee existente în județul Constanța, 392 au primit autorizații sanitare de funcționare.
Spre exemplu, la Ciocârlia și Izvoru, nu există rețea de distribuție de apă potabilă, iar la grădinița din satul Conacu, nu există sursă de apă deloc. De asemenea, la școlile din Corbu și Tuzla încă se lucrează.
"Chiar dacă lucrările prevăzute în proiectul național cu care am reușit să renovăm școala se vor finaliza în luna noiembrie, noi vom putea începe pe 12 septembrie anul școlar", ne-a declarat prof. Afrodita Marcoșanu, directorul școlii din Tuzla adăugând că parterul a fost finalizat și vor fi distribuite și câteva clase la școala mică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2733 secunde