Dănuț Tiberius Epure, noul rector al Universității "Ovidius"

Vineri, 24 Februarie 2012
7501

Articole de la acelaşi autor

Alegerile la Universitatea "Ovidius" din Constanța au ajuns vineri, 24 februarie, în punctul de maximă intensitate.Dacă la primele ore ale zilei emoțiile erau mari întrucât se înregistra o slabă prezentare la urne, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, Loredana Dan, președintele Birou-lui Electoral Central, ne comunica faptul că s-a întrunit cvorumul de 50% plus unu și că alegerile sunt valide.Calendarul alegerilor pentru conducerile din Universitatea "Ovidius" se va încheia propriu-zis pe 15 mai, când vor fi numiți prorectorii și vor fi selectați decanii și numiți prodecanii.Vineri, în biroul său, rectorul Victor Ciupină semna liniștit mapa cu documente, declarând că după predarea ștafetei viitorului coleg se va ocupa de cei 12 doctoranzi în fizică pe care îi are în atenție la ora actuală. "Rectorul nou își va prelua funcția odată cu intrarea în posesie a numirii semnate de ministrul Educației. Viitorul rector trebuie să se prezinte echidistant față de candidați, pentru că fiecare dintre ei reprezintă un segment din populația care se găsește aici. Îi recomand să fie înțelept, dar în același timp și exigent, să poată fi mereu un exemplu în activitatea lui de cercetare și didactică, pentru că lumea se uită întotdeauna la rector. În al doilea rând să aibă o poziție remarcabilă la nivel național, în conferințele rectorilor, dar și internațional. Să fie un rector vizibil. Prestigiul universității trebuie să-l susțină neapărat prin fapte și prin atitudine", a conchis prof. Ciupină, cel care timp de 21 de ani s-a aflat în funcții de conducere la Universitatea "Ovidius". 

La închiderea ediției, în urma primei numărători, Dănuț Tiberius Epure este noul rector al Universitășii "Ovidius", cu 390 de voturi.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.284 secunde