Unde se vrea, sunt soluții!

Cursuri online la Școala Spectrum și Liceul Internațional de Informatică din Constanța

Joi, 12 Martie 2020
995
Elevii au parte, zilele acestea, de o vacanță neprogramată. Dar asta nu înseamnă că nu pot lucra în continuare și nu pot profita de programul mai relaxat pentru a nu rămâne în urmă cu materia sau pentru a se pregăti pentru examene. 


În premieră la Constanța, la Școala Spectrum și la Liceul Internațional de Informatică, parte a instituțiilor de învățământ Lumina, cursurile se vor desfășura, în această perioadă, online. Conducerea celor două unități a anunțat deja Inspectoratul Școlar Județean Constanța că are pregătită o platformă și că va putea să implementeze sistemul de lucru online începând de săptămâna viitoare. 


"În momentul de față, trăind contextul acesta cu virusul Covid-19 și cu școlile închise, am dorit să venim în sprijinul elevilor noștri pentru a nu fi deconectați prea mult de mediul educațional, mai ales cei care se pregătesc pentru examenele naționale. Cele mai multe cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ Lumina foloseau deja o aplicație online pentru transmiterea temelor, iar elevii sunt obișnuiți", a declarat, pentru "Cuget Liber", Aptula Revaise, reprezentantul Liceului Internațional de Informatică. 


Cursurile online se desfășoară zilnic, la toate disciplinele, inclusiv la sport. Conducerile unităților de învățământ au stabilit un orar, iar programul de lucru va începe la ora 10. Fiecare curs online durează 40 de minute, mai puțin cel de educație fizică, unde este de 35 de minute.


Programul stabilit se va transmite și părinților, astfel încât aceștia să fie informați cu privire la orar. Cursurile pot fi efectuate de pe orice dispozitiv inteligent, conectat la internet, cu microfon și cameră video, fie laptop, tabletă de generație nouă, sau chiar telefon. 


Școală, fără note 
"Aplicația pe care o folosim la nivelul instituțiilor Lumina se numește Zoom. Lecția se poate face online, existând foarte multe setări posibile. Profesorul decide cum se desfășoară lecția, cu conferință video sau doar verbal. Elevii au acces la curs pe baza unui cod. Profesorul poate să țină evidența celor prezenți, poate să le predea lecția live, în timp real poate să împărtășească toate documentele pe care le-a pregătit ca fișe de lucru. Elevii pot pune întrebări. Profesorul decide dacă le dă acces să aibă intervenții sau îi poate pune pe mute. 


De asemenea, este disponibilă o tablă digitală, unde profesorul poate să scrie direct din calculator, folosind creionul digital sau mouse-ul. Mai mult decât atât, elevii pot participa la ora respectivă și li se poate permite să preia tabla și să continue ei rezolvarea unui exercițiu", a explicat profesorul de informatică Eden Memet. 


Patru clase a IX-a, în anul școlar 2020 - 2021 
Pentru anul școlar 2020 - 2021, Liceul Internațional de Informatică propune patru clase a IX-a. 
"La profilul real, vom avea două clase de matematică-informatică, precum și o clasă de Științe ale naturii. Iar la profilul uman, va fi formată o clasă de filologie. Efectivul de elevi este de maximum 20 într-o clasă", a precizat Aptula Revaise. 


De asemenea, în această perioadă, se desfășoară înscrierile pentru clasa pregătitoare, la Școala Spectrum. Părinții au posibilitatea de a stabili un interviu cu învățătorul clasei la care se solicită înscrierea. 


Pagina a fost generata in 0.2777 secunde