Cum se va face împărtășania în biserici
Articole recomandate
Elevii Liceului ”Ovidius”, premiați la concursul organizat de Agenția Spațială Europeană
24 Aprilie 2024
Concert de Paști, la Teatrul ”Oleg Danovski”
24 Aprilie 2024
Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului Turc, sărbătorită și la Constanța de UDTR
24 Aprilie 2024
500 de copii din Castelu, reuniți într-o ștafetă pentru o viață mai bună prin educație
23 Aprilie 2024
În momentul în care vor fi redeschise, lingurița pentru împărtășanie ar putea dispărea din biserici. În ultima perioadă s-a tot discutat chiar despre înlocuirea acesteia cu lingurițe de unică folosință.
Deocamdată, însă, nu se știe exact ce măsuri vor fi luate. "Bisericile, cultele religioase au conform Constituției libertatea deplină de a se organiza în interior. Există posibilitatea unui dialog pe marginea respectării măsurilor de igienă, de la purtarea măștilor, puncte de dezinfecție în biserici. Modalitatea de oferire a împărtășaniei o decide exclusiv biserica", a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Marţi, 12 Mai 2020
Luni, 11 Mai 2020
Duminică, 10 Mai 2020
Luni, 11 Mai 2020