CUM a fost posibilă "PLOAIA" de RECLAMAȚII la OLIMPIADA de MATEMATICĂ

Luni, 18 Martie 2013, 17:30
2165
Calificările în fazele superioare ale olimpiadelor au devenit de la o vreme adevărate trofee după care nu mai aleargă elevii participanți, ci mai repede profesorii "antrenori" și părinții.

După scandalul artificial creat de la olimpiada județeană de limba și literatura română, tot din cauza unor profesori și părinți prea interesați să-și vadă copilul la națională, a urmat un val de reclamații legat de diferențele de punctaje obținute inițial și după contestații și alte recorectări la olimpiada de matematică. În special la clasa a V-a, acolo unde părinții bănuiesc că subiectele ar fi distribuite chiar înainte de concursul propriu-zis, afirmație care mai trebuie și dovedită.

Întrebată în legătură cu interesul crescut al profesorilor de a-și promova elevii, prof. Daniela Bălănescu, inspector de specialitate matematică, a declarat: "Aceste discuții apar pentru că părinții sunt mai pătimași decât copiii în a promova aceste concursuri. Am avut părinți care au venit plângând să întrebe de ce sunt aceste punctaje. Copiii spun acasă că ei au rezolvat problemele și de fapt pe lucrare ei au altceva. Acasă când ajung, redactează în liniște, diferită de abordarea în condiții de stres din timpul concursului. Subiectele la olimpiada de matematică sunt gândite de așa manieră încât să se vadă vârfurile. Cei care vor reprezenta acum Constanța pot spune că sunt cei mai buni 19 elevi la clasele V-XII, cărora li se vor alătura alți 17 elevi de la concursul Haimovici. Copiii de la clasele V-VI vor merge la Sighișoara, în perioada 1-5 aprilie, ceilalți, în perioada 7-12 aprilie, la Brașov, iar la Iași, în perioada 11-13 aprilie, se va desfășura concursul Haimovici, cu cele patru sec-țiuni: științe ale naturii, uman, tehnologiile și economic".

Și pentru că părinții au reclamat faptul că au existat trei etape de corectare la Olimpiada de matematică, prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general, a ținut să precizeze: "Nu au fost trei corectări, ci evaluarea inițială și cea după contestații. Nu a existat a treia etapă de corectare". Prof. Bălănescu a recunoscut că au venit părinții cu acest gen de reclamații, dar că s-a lămurit situația și au plecat liniștiți…

160 de elevi constănțeni pleacă la olimpiade naționale

La Olimpiada Națională de Fizică vor pleca 17 elevi, la Interdisciplinara "Științele Pământului" - cinci elevi, la Chimie - 15 elevi, Astronomie și astrofizică - trei elevi, Informatică - 10 elevi, Istorie - cinci elevi, Științe socio-umane - opt elevi, Limbi romanice - 23 elevi, Limba latină - trei elevi, Limbă și literatură română - nouă elevi, Neoelenă - patru elevi, Disciplinele din aria curriculară Tehnologii - 25 elevi, Religie - șase elevi, Biologie - șapte elevi, Limba engleză - 17 elevi.

Reamintim că sâmbătă, 23 martie, la Liceul Teoretic "Decebal" din Constanța, va avea loc etapa județeană a Concursului de Matematică "TOMIS", un proiect al consiliului consultativ al profesorilor de matematică. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1664 secunde