Învățământul profesional și tehnic, marginalizat și hulit

"Cu greu găsești un inginer tânăr sau un maistru care să-și dorească să intre în sistem"

971

Articole de la același autor

Într-unul din numerele anterioare ale cotidianului nostru, aduceam în atenție un subiect extrem de important, și anume că profesorii pensionari ar putea fi obligați, pe viitor, să aleagă între pensie sau salariu, dacă vor să mai predea în școlile de stat și au pensii care depășesc salariul minim brut. 


Referitor la această nouă găselniță a Guvernului, directorul Liceului Energetic din Constanța, prof. Claudia Nițu, spune că sunt domenii în care tinerii absolvenți nu-și găsesc un loc de muncă tocmai din cauza acestor pensionari. 


"Există și domenii în care și să vrei, nu găsești oameni potriviți pentru anumite posturi bugetare, iar unul din acestea este învățământul. Mai exact, învățământul profesional și tehnic. Marginalizat de unii care ar trebui să-l sprijine, hulit uneori de părinți, dar veșnic adus în prim plan de agenții economici, care nu-și găsesc pe piața muncii forța de muncă necesară, învățământul tehnic este cel mai văduvit când vine vorba de cadre didactice de specialitate. 


Cu greu găsești azi un inginer tânăr sau un maistru care să-și dorească să intre în sistem. Iar dacă o fac, este doar pentru scurtă durată, până găsesc ceva mai bun. A se citi ceva mai bine plătit. În acest fel, s-a ajuns ca liceele tehnice să vâneze «tineri» pensionari, din producție sau chiar din învățământ, pe care încearcă să-i convingă că își pot rotunji veniturile și, totodată, împărtăși din experiența de o viață tinerilor liceeni. Dacă ai noroc cu adevărat sau dacă ai prieteni, cunoștințe, neamuri care lucrează în domeniu, îi poți «fermeca» cu câteva ore de specialitate, în calitate de profesor asociat. Asta în cazul în care tânărul inginer a avut grijă în facultate să urmeze și cursul de psihopedagogie necesar predării în licee de specialitate. Și uite așa, noi, liceele tehnologice, ne uităm cu destulă frică spre viitorul nu foarte îndepărtat, când foarte mulți dintre colegii noștri vor ieși la pensie într-un an sau doi și chiar cu panică la cei deja pensionați sau asociați cu care avem o colaborare benefică în prezent și cărora ar putea foarte bine să le fie interzisă încadrarea la plata cu ora în sistemul de învățământ de stat", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Liceului Energetic. 


Ce se preferă: necalificați sau oameni cu experiență? 
Cadrul didactic spune că nu contestă faptul că sunt domenii de pregătire în care găsești mai ușor personal de specialitate mai tânăr, cum ar fi cazul turismului sau industriei alimentare, dar nu se întâmplă peste tot la fel. 


La final, se întreabă aceasta: ce se preferă? "Cadre didactice necalificate, plătite cu salarii de mizerie, evident, și de la care nu poți avea pretenții la calitate a procesului de predare-evaluare, sau pensionari cu experiență, care să-și împărtășească cunoștințele teoretice, dar mai ales deprinderile practice cu cei tineri, încă 2-3 ani după pensionare, plătiți în regim de plata cu ora?", este părerea managerului Liceului Energetic. 


XXX 
La rândul său, directorul Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu", prof. Anamaria Ciobotaru, consideră că o astfel de reglementare legislativă ar fi corectă, nediscriminatorie, adică dascălii să aleagă între cele două venituri. 


"Există o serie de factori, în afara vârstei, precum: vocația, pregătirea profesională, care sunt hotărâtori în vederea exercitării unui act educațional de calitate. Noi, spre exemplu, avem un singur profesor pensionar, încadrat pe șase ore, la disciplina geografie. Trebuie menționat, însă, că situația liceelor pedagogice este diferită de cea a celorlalte școli. La noi, un profesor poate primi aviz de încadrare pe post doar dacă dovedește că are competențe de coordonare a practicii pedagogice a viitorilor învățători. La disciplina geografie, pe aceste ore, nu am avut deloc solicitări de încadrare pe post, pe orele menționate, din partea cadrelor didactice inserate în sistem", a subliniat directorul Colegiului Pedagogic. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4784 secunde