Credincioșii o cinstesc, sâmbătă, pe Sfânta Filofteia, iubitoarea de Dumnezeu

Vineri, 06 Decembrie 2019
La doar o zi de la sărbătorirea Sfântului Nicolae, pe 7 decembrie, creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș. 


Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, aceasta a trăit în secolul al XIII-lea, în cetatea Târnovo, din Bulgaria. Încă din copilărie, ea obișnuia să meargă la biserică și să le dăruiască celor săraci hainele ei și o parte din mâncarea pe care i-o ducea la câmp tatălui. Obiceiul acesta și ura mamei vitrege au atras ocări și bătăi din partea tatălui. La un moment dat, undeva în jurul vârstei de 12 ani, se spune că tatăl s-a mâniat așa de tare, încât a aruncat cu toporul spre ea și a omorât-o pe loc. 
Fețele bisericești spun că, după ce a murit, trupul său nu a putut fi mutat din loc. Episcopul a rostit nume de cetăți, mănăstiri și biserici și abia atunci când a pronunțat numele bisericii domnești din Argeș, trupul a putut fi ridicat, înțelegându-se prin aceasta că voința sfintei era să ajungă acolo. 


Sfintele moaște au fost aduse în biserica domnească de la Argeș, iar în anul 1517, ele au fost așezate în mănăstirea de la Curtea de Argeș, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab. Precizăm că numele Sfintei Filofteia se traduce prin sintagma "iubitoare de Dumnezeu". 


XXX 
Pentru a marca acest moment important, astăzi, începând cu ora 19.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sf. Maslu la Biserica "Sfânta Muceniță Filofteia" din Constanța (șoseaua Mangaliei nr. 80 A). 


Apoi, sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Biserica "Sfinții Mihail și Gavriil" din comuna Topraisar, care va primi și cel de-al doilea hram, Sf. Mc. Filofteia. Cu această ocazie, credincioșii vor putea cinsti veșmântul Sfintei Filofteia, dăruit de către IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. 



Articole pe aceeasi tema