Cot la cot cu elevii lor, profesorii se apucă de învățat

1721
22
Cot la cot cu elevii lor, profesorii se apucă de învățat - fondcot-1445886394.jpg

Articole de la același autor

Ieri, Ministerul Educației a publicat, în Monitorul Oficial, Calendarul examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2015-2016. Profesorii vor fi inspectați la clasă până pe 17 iunie și vor susține examenul scris de definitivat pe data 4 august 2016. 


Este știut faptul că până la promovarea definitivării, absolvenții de facultate sunt considerați profesori debutanți, cu un salariu pe măsură.


Am întâlnit, însă, și absolvenți con-stănțeni care au susținut și promovat anterior titularizarea, dar care au picat cele trei sesiuni maxime de susținere a definitivatul și au pierdut calitatea de titular, desfăcându-li-se și contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. 


Deja se lucrează la comisiile județene
Definitivatul este examenul care le dă profesorilor dreptul de practică în învă-țământul preuniversitar. După definitivare, evoluția în carieră se realizează prin gradul didactic II și gradul didactic I. Profesorii se pot prezenta de maximum trei ori la examenul de definitivat, în cel mult cinci ani. Cei care pică definitivatul pot să fie angajați în învățământ doar pe perioadă determinată, ca profesori debutanți. 


Săptămâna aceasta se vor emite deciziile de constituire a comisiilor de examen județene, iar până la 20 noiembrie se vor primi înscrierile candidaților la unitățile de învățământ, după care urmează transmiterea dosarelor la Inspectoratul Școlar Județean Constanța și verificarea, respectiv avizarea acestora


Între 23 noiembrie și 18 decembrie sunt înștiințați candidații cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere urmând ca până la 17 iunie să se efectueze inspecțiile la clasă. Profesorii care se înscriu la definitivare sunt inspectați la clasă de cel puțin două ori, de către inspectorul pe disciplina de examen și directorul scolii, după care susțin o probă scrisă. Notele de la inspecție nu pot fi contestate și nu pot fi mai mici de 8. Intră în examenul scris de definitivat profesorii care au predat cel puțin 1 an. 4 august 2016 este ziua de foc, când se va susține proba scrisă, la care sunt promovați candidații care au obținut o notă peste 8, o săptămână mai târziu fiind afișate rezultatele.


Reamintim că anul acesta, la nivelul județului Constanța, promovabilitatea la definitivat înainte de contestații a fost de 47,34%. Din totalul celor 207 de lucrări evaluate, 98 de candidați au obținut cel puțin nota 8, necesară promovării examenului.


Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
parinte revoltat
27 octombrie 2015
vrem explicatii de la Svinarciuc

fondul scolii, fondul clasei, paza scolii, excursii la restaurant, meditatii, flori, cadouri, topuri de hartie, unde te crezi Lilisor? nu ti-e putin jena sa ai atatea pretentii de la parinti, unde ai impresia ca esti director? la o scoala comunista? nici pe vremea lui Ceausescu nu cereau atatea atentii, v-ati imbolnavit grav de tot acolo sus! va salta DNA-ul daca mai continuati asa. maine-poimaine o sa fiti toate colege de duba!

urechelnita poznasa
27 octombrie 2015
noi de aicea nu plecam,nu plecam acasa!

vom ramane aici pana la alegeri, in "interes national"!! ciuda voua, normalilor! noi vom continua in acelasi mod indolent sa conducem, sa barfim, sa distrugem tot in calea noastra!

barosanii din centru
27 octombrie 2015
Nici noi, nici noi!

Noi vom ramane si dupa alegeri, si mult timp dupa aceea! In dezinteresul local! si vom continua sa facem ce-am facut si pana acum, sfidare, sfidare, sfidare!

Michi&Cojo Reloaded!
27 octombrie 2015
Teatru de doi lei

N-a durat mult episodul Michi versus Cojo, sau invers! A foat teatru de adormit vigilenta piticilor frustrati! Prima prietenie nu se uita niciodata, mai ales ca ramasesera brese in sistemul de aparare al conducerii de la centru! Asa da, mai bine o dati pe fata, oricum nu pacaleati pe nimeni! Succesuri in activitati! Semnat, Ofticatii.

Lili&Simo&Aura&Ten(i)a
27 octombrie 2015
anunt de interes public

trupa de groaza "Lili&Simo&Aura&Ten(i)a" se reuneste pentru un nou turneu prin holurile si salile liceului blestemat, renuntand la vechea denumire de "PlosniteleAurii si UrechelnitaRoscata" pentru a arata lumii ca fiecare sluga conteaza,indiferent ce nume mai mult sau mai putin ciudat/scarbos/gretos poarta. biletele se pun in vanzare dupa plata prealabila a fondului clasei, scolii si pazei pe trei luni in avans, cu oferta 1+1 gratis clientilor Meditatzii&EcscursiiRestaurantSRL / dujmanii regimului nu sunt invitati!

freya
27 octombrie 2015
hartii

ne-ati zapacit cu hartogaraia

Plosnitele Aurii si Urechelnitele Roscate
27 octombrie 2015
infirmam informatia

biroul de presa al trupei-soc Plosnitele Aurii & Urechelnitele Roscate anunta ca zvonul de mai sus este o cacealma inventata de dujmanii regimului pentru a ne denigra. in realitate, noi nu percepem doar fondurile enumerate mai sus, si nici nu oferim reducere pentru clientii de la meditatii / ecscursii la restaurante in mamaia. de fapt, ne gandeam sa mai introducem un fond special pentru conducere (ca indemnizatia e mica, stiti), pentru slugi (cum altfel sa finantam propaganda, ca vad ca ne bat dujmanii la acest capitol!) si nu in ultimul rand pentru sustinatorii nostri (la cata rabdare si interes au pompat in noi prietenii nostri de la ... stiti voi de unde, cum altfel sa nu ii rasplatim, nu rezistam atata timp in fruntea unei institutii de marimea asta daca nu aveam pile serioase! macar sa le dam si lor o particica, asa, mai oficial! ca neoficial le mai dam noi si altele...)

veverita nimfomana
27 octombrie 2015
renunt la numele de urechelnita roscata

de azi inainte mi se spune veverita nimfomana, si voi continua in acelasi mod penibil sa o slujesc pe sefa mea inalt prea luminata, desteapta,culta,frumoasa, talentata, iubita, generoasa si competenta! (P.S. imi dai gradatie si la anul,da?)

svinarciuc
27 octombrie 2015
balul bobocilor

ne intalnim la balul bobocilor, ma gasiti la un cocktail! fac cinste!! dupa rupem ringul de dans

profesor
27 octombrie 2015
alooo ISJ, ne receptionezi?

sa ne explice si noua dna director cum s-au impartit functiile in liceu, de ce una din prietenele ei este de ani de zile director educativ si sef de catedra fara grad didactic (cu def-ul nu poti fi sef de catedra cand restul au gr. I !!!! e penibil), propaganda franceza isi are reprezentantii infiltrati peste tot (una e adj, alta e sefa de catedra + altele, ca deh, n-are de lucru pe acasa si si-a impus sa ne terorizeze pe noi si pe copii), la romana nu mai stim exact cine cu cine tine (s-a cam imputit cu "ecscursiile la restaurant"+meditatii, nu-i asa, lilisor? altfel o punea-i pe alinuta sefa de catedra!), si e o minune ca la alte catedra nu si-a bagat (inca!) slugile (stiinte naturale, sociale, etc)... alooo, ne aude cineva? scapati-ne de incompetentele astea! vrem oameni seriosi nu amatori care habar n-au ce fac la sedinte, doar aproba ce zice/vrea/gandeste directoarea

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5286 secunde