Corina Chiriac vine la Clubul "Doors"

254
Corina Chiriac vine la Clubul

Articole de la același autor

Club "Doors" din Constanța își anunță publicul că vineri, 9 februarie 2018, colectivul "Discotecă" se întoarce la ei pentru o noapte de muzică fabricată în România în perioada anilor ’60-’90.

Invitatul special este binecunoscuta cântăreață Corina Chiriac, care va susține un recital extraordinar în cadrul evenimentului.

Artist cu o carieră impresionantă, artista a marcat decenii întregi de muzică ușoară românească. De la primul ei succes, câștigarea, în 1970, a celebrului show TV "Steaua fără nume" și până la Trofeul Festivalului de la Mamaia, adjudecat în 1988, cu puțin timp înainte de plecarea din țară, dar și la activitatea recentă, ea este unul dintre cele mai importante staruri ale muzicii din România.

Melodia "Strada speranței", compusă de Vasile Veselovski pe versurile lui Mihai Maximilian, a fost lansată de Corina Chiriac în 1983, la Festivalul de la Mamaia, unde a câștigat Premiul organizatorilor, la secțiunea "Creație". Melodia a devenit la acel moment șlagărul emblematic al artistei, neexistând concert al Corinei Chiriac în care publicul să nu îi ceară să-l cânte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4839 secunde