Copiii talentați din Cernavodă au obținut 26 de trofee la Festivalul "Magia Crăciunului"
Articole de la același autor
Grădinița "Azur", la standarde europene. "Noi privim copiii ca pe copiii noștri, cu suflet de mamă"
14 Noiembrie 2018
Radiografia școlii românești. Elevii, epuizați de la prea multe teme
12 Noiembrie 2018
Scandal la Teatrul de Stat. Dana Dumitrescu reacționează: "Sunt calomnii și par a fi frustrări personale"
17 Noiembrie 2018
"Trebuie să arzi ca o torță, nu să pâlpâi precum o lumânare"
22 Octombrie 2018
11 copii talentați, colindători din Cernavodă, au reușit să obțină nici mai mult, nici mai puțin de 26 de trofee, în cadrul festivalului "Magia Crăciunului", desfășurat la București.
De asemenea, trei dintre aceștia au obținut șase premii I pentru fiecare categorie de vârstă și secțiuni diferite, la concursul "Omul de zăpadă" din Ovidiu.
Potrivit reprezentanților Centrului Cultural "Theodor Burada", micii artiști își susțin orele de canto în anexa Bisericii romano-catolice din Cernavodă, grație preotului Laurențiu Ghenta, și sunt îndrumați de profesorul de canto Roxana Elena Ghindici. Spectacolele și festivitățile le susțin atât în biserică, dar și la Casa de Cultură "Ioan D. Chirescu", grație directorului instituției, Sorina Popa.
Menționăm că această clasă de canto nu se deschidea fără sprijinul directorului Centrului Cultural "Burada" din Constanța, Doina Voievozeanu. Copiii vor susține pe 21 decembrie, de la ora 17.00, la biserică, ultimul lor concert din acest an.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 14 Decembrie 2018
Luni, 17 Decembrie 2018
Luni, 10 Decembrie 2018
Marţi, 04 Decembrie 2018
Miercuri, 19 Decembrie 2018
Luni, 17 Decembrie 2018
Luni, 17 Decembrie 2018
Luni, 17 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018