Copiii din Grădina, beneficiarii Școlii de Vară "Traian Summer Camp"

382
Copiii  din Grădina, beneficiarii Școlii de Vară

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "Traian", în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Arhiepiscopia Tomisului, Consiliul Județean Constanța, Primăria Municipiului Constanța și Școala Gimnazială nr. 1 Grădina organizează cea de-a doua ediție a Școlii de vară "Traian Summer Camp", începând de luni, 27 iulie.

"La Școala de vară organizată de reprezentanții Liceului «Traian» din Constanța vor participa 15 elevi de la Școala din Grădina. În selecția copiilor, care vor participa la această acțiune, s-a pus accent ca ei să provină din familii mai defavorizate. Evenimentul durează o săptămână. Elevii din Grădina vor pleca în fiecare dimineața din comună și se vor întoarce seara. Transportul se va face cu microbuzul școlar, iar costurile vor fi suportate de Primăria Grădina", a declarat primarul localității Grădina, Gabriela Iacobici.

Proiectul își propune să ofere acestor elevi posibilitatea de a petrece, într-o manieră creativă, câteva zile din vacanța de vară. Activitățile prevăzute în proiect vor stimula imaginația copiilor, punând în valoare potențialul fiecărui participant.

Liceul Teoretic "Traian", cu ajutorul partenerilor și sponsorilor implicați, se dovedește a fi un membru activ în acțiunile comunității locale, impunând voluntariatul ca o formă importantă de educație informală.

Invitat special este tânărul iluzionist Ciprian Morți, student anul II, cu bursă de merit, la University of Hull din Marea Britanie, Facultatea de Arte Dramatice, Muzică și TV, membru atestat de Asociația Magicienilor și Iluzioniștilor din România, fiind clasat în topul primilor 10 magicieni din țara noastră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.467 secunde