Controverse legate de temele pentru acasă. "Învățăm copiii să nu mai facă nimic!"

2849
14

Articole de la același autor

Inițiativa cadrelor didactice de la Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza" de a experimenta o "Perioadă fără teme" - plecând de la ghiozdanul care nenorocește coloana copiilor din cauza prea multelor auxiliare, culegeri, dar și caiete de teme - nu a rămas fără ecou. 


Școala românească, așa cum este ea gândită la ora actuală, nu-i permite elevului care-și propune un țel să mai facă rabat de la norma impusă de teme pentru acasă, decât dacă își asumă… riscuri: pe termen scurt - mustrare în fața clasei și chiar notă mică, deși profesorului nu-i permite regulamentul, și pe termen lung - la examene, când golurile nu mai pot fi… umplute. 


Efective prea mari, auxiliare prea multe 


Am încercat să aflăm atât de la profesori din învățământul primar, dar și din gimnaziu-liceu, dacă este posibilă educarea generației Iphone fără a i se impune teme pentru acasă, iar pentru aceasta am apelat inițial la două cadre didactice din învățământul primar. 


"După un program de patru ore, trebuie exersat măcar două ore acasă. Și verificați doar dacă au înțeles sau nu, deci nu sub formă de constrângere, ci să-și dorească să facă ceva. Cel puțin la clasele I-IV", afirma prof. Mihaela Popa, de la Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea". Întrebată dacă ar trebui să existe un moment 0, adică o generație cu care să se înceapă fără teme, prof. Popa a declarat: "Nu cred în aceste momente, ci mai degrabă din mers, pentru că oricând se poate încerca orice. Eu sunt dispusă să încerc, pentru că nu se mai potrivește ceea ce făceam eu acum 30 de ani și ce fac acum. Copiii au prea multe auxiliare și nu mai știu cu care să înceapă și cu care să termine și atunci îi trebuie ceva simplu, pentru a i se decanta informația. Altfel va fi un amalgam, pot să-i dau teme la infinit, să exerseze degeaba. Mai bine puțin, dar bun, de calitate! Într-un fel ne completăm unii pe alții: și ei mă învață pe mine ce ar trebui să fac", a mărturisit prof. Popa. 


"Nu sunt de acord nici cu un volum mare de teme, dar nici deloc, pentru că înseamnă degrevare de sarcini și astfel învățăm copiii să nu mai facă nimic", a venit răspunsul foarte tranșant al prof. învățământ primar Iulia Cabrancea. "Este imposibil ca într-o clasă de 35-32 de copii, să se plece cu informația așezată în 45 de minute. Nu există sistematizarea și sedimentarea informațiilor. Nu toți sunt la fel de receptivi. Umblat la volumul de teme, iar două ore pe zi este suficient dacă ai un management al timpului așa cum trebuie. Și nu le dăm doar de dragul de a le da. Cât despre multitudinea auxiliarelor, intrăm în altă discuție, vizavi de măiestria didactică a profesorului", a adăugat același cadru didactic. 


"Greu de crezut că e destul ce faci în clasă" 


Alte două opinii provin de la doi cunoscuți profesori constănțeni, ce-i drept de matematică, o materie care, prin definiție, se cere exersată individual. Prof. Gabriela Constantinescu, catedra de matematică a Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", susține cu tărie că la nivel de vârf nu se ajunge decât lucrându-se foarte mult. 


"Depinde la ce ne raportăm. La școală sunt patru ore de matematică, în care profesorul explică, dă un exemplu - două, dar dacă nu exersezi și tu acasă este greu de crezut că poți să-ți interiorizezi niște noțiuni numai cu ce ai făcut în clasă. Dacă vorbim de o școală care are și un sistem after-school, în care repeți niște noțiuni în mediu instituționalizat e altceva. Dar într-o școală tradițională, raportat la cerințele actuale, tema pentru acasă este un element definitoriu, bineînțeles în anumite limite", conchide râzând și amintindu-și cât de mult insistă la orele sale pe acest aspect. 


Prof. Stela Vrană, catedra de matematică a Liceului Teoretic "Ovidius": "La liceu, cred că nu se mai poate fără teme. Poate mai devreme, la gimnaziu, ar merge dacă programa s-ar înjumătăți, după părerea mea, noi am putea face mai mult la clasă. Dar noi avem tema pe două-trei ore și mergem mai departe, iar copilul dacă nu lucrează singur nu-și poate fixa, cât am vrea noi de mult. Fac parte din categoria profesorilor care sunt foarte expliciți și tot nu reușesc să țină pasul cu mine. Nu sunt adepta pregătirii suplimentare, ei ar putea să lucreze singuri, nu cu meditații, dar copiii din ziua de astăzi nu mai au această conștiință. Ar face față cu prisosință dacă ar lucra sâmbăta și duminica. Dar cum materia este foarte încărcată la toate obiectele, copilul ajunge să nu mai facă față. Dar fără teme, fără lucru individual nu se ajunge la rezultate și spun aceasta din experiență proprie". 


Așteptăm să vedem care este și opinia părinților, pe site-ul cugetliber.ro. 


Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Doru T
30 octombrie 2016
Controversatul si minunatul subiect abordat...temele pentru acasa!

In primul rand trebuie sa felicit pe cel care a venit cu aceasta idee si pe cel care a dorit implementarea acesteia! Normal ca trebuie sa dispara!!! Dar in concordanta cu injumatatirea programei. In ziua de astazi, constat, in calitate de antrenor de tenis, ca parintii isi dau la scoala copii ca sa aiba acestia ce sa faca cand se intorc acasa de la serviciu:verificat de teme, teme, referate, desene, proiecte si cate se mai cere de facut pentru ziua urmatoare. Concluzie: copii se duc la scoala ca sa aiba parintii si fratii/surorile(cine are) mai mari teme. Cunosc multi parinti care asta fac! Caz concret, si nu este singurul...imi povesteste mama unei membre a clubului meu in varsta de 6 ani: domnu antrenor cand vin acada pe la 17:00 pana la 21:00-22:00 facem teme...si cand nu facem fa»ã sora mai mare, care si ea practica tenis, incepe sa îi faca nu stiu ce planse si proiect...de cand a inceput scoala aceasta eleva, cea mica, vine din ce in ce mai rar(venea la antrenament de doua ori pe saptamana si in perioada calda chiar de 3 ori pe saptamana!!! Acum de cand a inceput scoala, vine doar vinerea o data la doua saptamani. Ce as face daca as avea puterea sa reformez sistemul de invatamant: as da o lege care sa sune asa: in clasa I-a as da teme pentru acasa la fiecare materie cate 1 exarcitiu, in clasa a II-a, cate 2 exercitii la fiecare materie si tot asa pana la facultate...in primul an de facultate care este echivalent cu clasa a XIII-a cate 13 exercitii la fiecare materie, facultate care are 10-15 materii...adica totul PROGRESIV!!! Ce as mai face, cum as mai reforma scoala? Simplu: in fiecare an, la sfarsit, as da teste la toate clasele, adica toti elevii si toate invatatoarele(orii) si profesoarele(orii) si as face un clasament. In anul urmator clasele ar avea colectiv nou si invatatoare(ori) sau profesoare(ori) noi, si anume: clasa A ar avea cea mai buna invatatoare decisa in urma testelor si cei mai buni 15 copii clasati in topul generatiei din anul respectiv si tot asa pana la clasa F sau G sau cate clase o fi nevoie, unde vine invatatoare(or) sau profesoare(profesori) cel/cei care a/au ocupat ultimul loc in clasamentul notelor obtinute la examenu. In acest fel se descopera elevii geniali, cei de nivel mediu si cei cu nivel scazut. Asa exista diversitate dar colective omogene cu care se poate lucra intr-un mod eficient. In nu stiu ce tara nordica, elevii lucreaza nunai pe tableta si este strict monitorizat iar in cazul unei abateri de la graficul normal al invatarii se intervine imediat!!! Foarte corect si foarte eficient!!! Copilul meu care are aproape 6 ani, l-as da la clasa 0 la 7 ani si ceva, este nascut in ianuarie si ar avea 7 ani si 8 luni! De ce? Din cauza sistemului dobitoc in care intra nunit sistem de invatamant de stat. Din cauza cantitatilor enorme de teme!!! Imi doresc sa avem timp sa facem multe activitati: sa faca antrenamente( el singur doreste sa faca chiar si trei antrenamente pe zi de cate o ora, o ora si jumatate, chiar si de doua ore in unele zie, repet!!! Isi doreste, nu il fortez, nu il conditionez cu nimic! Imi doresc sa mergem sa ne plimbam cu bicicletele, sa mergem la plaja in fiecare zi cand este sezon si mai este si scoala, sa alergam pe malul marii de trei ori pe saptamana sau doar plimbari, sa mergem sa pescuim...sa ne plimbam cu motocicletele cu ATV-urile, ca doar avem unde, dealurile si muntii Dobrogei dabea asteapta sa fie explorate! Imi doresc sa mergem macar o data pe luna cate 3-4 zile la munte...trasee, drumetii, plimbari in natura...cate sunt de facut! Copii sunt deformati, nu de la ghiozdan! Pentru ca este carat de mama sau tata cu madina pana in fata portii gradinitei, scolii sau liceului...copii si parintii nu mai merg pe jos, nu mai fac miscare, nu mai stau pe maidan care este esential in dezvoltarea fizica si psihica a viitorului individ al unei societati. Ce "Vati ascunselea ", 7 pietre, 9 pietre, 12 pietre, elasticul, atinsea, zei»a, prinsa, frunza, coci, car»i mai jucam cu copii vecinilor de pe strada...imi aduc aminte cu placere. Cine nu isi aduce aminte de tubermane, cornete, prastie, pusca, skateboard, role cu 4 roti, carucioare... Oare parintii din ziua de astazi au tîmpit? Imboscaneaza copii sa nu raceasca...fulare, fes, manusi, maiou, doua perechi de pantaloni... Oare oamenii nu mai stiu ca daca te calesti esti mai sanatos, daca faci miscare esti si mai sanatos, daca mananci sanatos esti si mai sanatos si mai fericit??? Trezirea! In calitate de director executiv al Clubului Sportiv TENIS TDC Cta si headcoach voi merge la directorul(oarea) Colegiului Nicolae Tonita si voi propune un parteneriat prin care elevii care au intrat in acest proiect vor primi pregatire gratuita (antrenamente) in limita locurilor disponibile pe durata derularii minunatului proiect. De asa ceva are nevoie scoala romaneasca! Felicitari domnului(doamnei) director(oare) pentru aceasta minunata idee! Pentru cei interesati, pentru pareri, pentru intrebari acesta este emailul de contact [email protected] si telefonul 0745047543

Doru T
30 octombrie 2016
Scoala romaneasca, scoala de stat- o mare teapã!

Ce constat in calitate de antrenor de tenis: aproape unul din doi copii incepe sa aiba tendinte de ingrasare, si sa nu mai spun de starea precara de sanatate, lipsa de putere de concentrare, de atentie,de lupta cu greutatile vietii. Sa nu mai spun ca generatiile care nu mai practica nici un sport, sa nu mai spun de sportul de la scoala care nu mai este predat dupa nici cea mai mica norma didactica ci li se da mingea copiilor si ati facut echipele? Puteti sa incepeti sa jucati! Respect pentru putinii colegi care inteleg importanta orelor de educatie fizica si sport si chiar isi fac treaba pe putinii bani pe care îi primesc! Copii nu sunt strambi de la ghiozdan, ci sunt strambi ca nu mai fac miscare, nu mai merg!!! Masina este de vina, lipsa timpului si a obiceiurilor proaste deprinse din cauza lumii tumultoase in care traim. Copii faceti sport! Parinti, duceti-va copii la un sport si nu la sportul mintii sau la sportul degetelor( tableta, smartphone, laptop, computer sau orice alt dispozitiv cu ecran plat, mai nou si curbat...)!

Doru
30 octombrie 2016
Temele - o necesitate pentru cine poate, pentru cine vrea!

Nu trebuie sa lipseasca temele dar trebuie sa lipseasca! Suna urat, suna complicat, suna prost gandit, dar nu este asa. Cine poate si cine doreste este liber sa faca teme pentru acasa, exercitii din culegeri cum imi dadea mama sa lucrez, sute,mii, tone... Cine nu poate, sunt copii care nu au gradul de dezvoltare ca al altora care s-au nascut olimpici...sa faca cat pot daca pot, daca doresc. Stiti care sunt cei mai periculosi oameni? Prostii cu diploma! Chiar trebuie sa avem asemenea incapabili, incapabili care ma vor opera,imi vor prescrie un tratament, ma vor reprezenta in instanta, imi vor proiecta casa, sau blocul in care voi locui, vor fi functionari publici angajati la stat care nu vor face decat sa ma tina pe loc, sa tina statul pe loc si care in afara de Facebook, Instagram, Twiter, Skype nu stiu alte cuvinte... Acesta este trandul? Daca acesta este nu vad unde ajungem. Parerea mea, trebuie sa avem prosti cu diploma ca sa fie usor de manipulat, sa fie consumatori, tara de consum, tara exportatoare de genii si forta de munca pentru Europa! Corect?

Doru
30 octombrie 2016
Temele - o necesitate pentru cine poate, pentru cine vrea!

Nu trebuie sa lipseasca temele dar trebuie sa lipseasca! Suna urat, suna complicat, suna prost gandit, dar nu este asa. Cine poate si cine doreste este liber sa faca teme pentru acasa, exercitii din culegeri cum imi dadea mama sa lucrez, sute,mii, tone... Cine nu poate, sunt copii care nu au gradul de dezvoltare ca al altora care s-au nascut olimpici...sa faca cat pot daca pot, daca doresc. Stiti care sunt cei mai periculosi oameni? Prostii cu diploma! Chiar trebuie sa avem asemenea incapabili, incapabili care ma vor opera,imi vor prescrie un tratament, ma vor reprezenta in instanta, imi vor proiecta casa, sau blocul in care voi locui, vor fi functionari publici angajati la stat care nu vor face decat sa ma tina pe loc, sa tina statul pe loc si care in afara de Facebook, Instagram, Twiter, Skype nu stiu alte cuvinte... Acesta este trandul? Daca acesta este nu vad unde ajungem. Parerea mea, trebuie sa avem prosti cu diploma ca sa fie usor de manipulat, sa fie consumatori, tara de consum, tara exportatoare de genii si forta de munca pentru Europa! Corect?

14 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7528 secunde