Concursul pentru directori a ajuns într-un nou punct. DECLARAȚIA ZILEI

Joi, 15 Decembrie 2016, 09:55
717
11
Concursul pentru directori este și un exercițiu de înțelegere a modului cum a fost învățat "sistemul" să funcționeze, a scris ministrul Educației, Mircea Dumitru, pe Facebook.


"Concursul pentru directori este și un exercițiu de înțelegere a modului cum a fost învățat 'sistemul' să funcționeze. Pentru că 'sistemul' s-a repliat și a înțeles unde are cale de manevră: comisiile județene de evaluare. Acolo s-au purtat adevărate lupte de gherilă. Am primit sute de mesaje pe e-mail, ori aici, pe Facebook. Dar contestații, puțin sub 300. Soluționate favorabil, aproape toate", a spus demnitarul.

El a adăugat că unele dintre sesizările primite vor ajunge la Parchet, altele fiind deja anchetate.

"Unele dintre sesizările primite vor ajunge la Parchet. Alte situații din județe sunt deja anchetate. Pentru că, oricât și-a dorit 'sistemul' să ne oprească, noi am mers mai departe cu principii, valori, responsabilitate", a afirmat ministrul.

Potrivit lui Dumitru, au fost voci "vehemente" care au urmărit oprirea concursului și, implicit, continuarea unei practici "nocive" pentru școală.

"Presiuni, emoție pusă la bătaie și multe acuzații fără acoperire. Minciuni, multe minciuni, chiar. Au fost voci vehemente care au urmărit oprirea concursului și, implicit, continuarea unei practici nocive pentru școală. Am mers mai departe. Pentru că, în tot acest timp, am încercat aici, în minister, să organizăm un concurs corect, care să dea o șansă reală pentru profesioniști", a declarat Mircea Dumitru.

El a felicitat toți profesorii care au promovat concursul.

"Dacă vrem să transformăm cu adevărat educația, dacă ne dorim ca vorbele frumoase și visurile copiilor noștri să nu se oprească la porțile școlilor, suntem datori cu o altfel de politică a școlii. Una care nu are nimic de-a face cu politica de partid", a completat reprezentantul MENCS.


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Cadru didactic
15 decembrie 2016
Slabe sperante....

Suna bine, dar cat de adevarat va fi daca se schimba tot - parlament, guvern....si ce-o mai fi? Stabilitate zero....cel putin asa s-a intamplat pana acum. Cine ne garanteaza ca odata ajunsi la putere, noul ministru, secretarii de stat din educatie nu vor anula tot? De 27 de ani fiecare nou ministru al educatiei a tinut mortis sa aduca ceva nou. Si uite-asa am suportat noi, cadrele didactice, elevii si parintii acestora , efectele modificarilor aproape anuale in structura anului scolar, autonomia....de ochii lumii, influentele politice, promisiunile salariale nerespectate, aerisirea asteptata dar nepusa in practica a programei scolare, si multe - multe altele. Cine mai are incredere? Suntem in pragul unui nou inceput....politic, dar sperantele celor din invatamant sunt din ce in ce mai putine.........

'directorul nostru'
15 decembrie 2016
mare scofala!

Ce mare alviță să fii director? Pentru ce atâtea frământări? Să ne spună si noua un director care-i smecheria! E bine, e rău? E fericit....acolo?

acheta la PARCHET
15 decembrie 2016
contestatii solutinate favorabil

este corect sa fie anchetati la Parchet membrii comisiilor de evaluare care si-au batut joc de candidatii care au muncit pentru acest concurs. data viitore sa se gandeasca de 3 ori daca mai vor sau nu sa ia in deradere munca altuia.

MARTINAS LIDIA
15 decembrie 2016
LICEUL MADGEARU

ISJ de ce a permis profesoarei MARTINAS LIDIA , care nu este expert im management educational, s-o evalueze pe MARCU, ba mai mult i -a dat nota 2 la interviu acestei profesoare. ISJ a incalcat Metodologia care spune clar ca doar expertii in management educational aveau voie sa faca parte din comisie. Astia trebuie trimisi sa raspunda penal.

profesor
15 decembrie 2016
sa dea si MIU o "poba de interviu" la PARCHET

si s-o ia si pe dna Martinas Lidia sa dea si doamna tot o "proba de interviu" la Parchet ca s-au amuzat la evaluare si au creat stres candidatului acum sa mearga si ei sa fie "evaluati" si sa ne povesteasca apoi cum a fost? e drept sau nu e drept? D-le ministru urmariti-i pe neseriosii acestia care se dau profesori si care sunt capabili de ticalosii ordinare. sa fie trasi la raspundere. sa se ia masuri impotriva unor marsavii gandite de astia care se mai numesc si profesori pe deasupra.

coruptia din Constanta
15 decembrie 2016
MIU este PSD -ist

De aia si-a permis sa mearga si sa ia la misto concursul si candidatii seriosi. ce tupeu ordinar au unii. daca nu se iau si masuri impotriva coruptiei astia vor continua sa fie obraznici ca asa au obtinut mereu cu partidul lor.

coleg
15 decembrie 2016
Lidia Martinas nu face parte din corpul de experti

Doamna Martinas Lidia ce cauta in comisia de evaluare? nu este expert in management educational. de ce nu a verificat nimeni ca profesoara s-a bagat fara sa aiba dreptul asta.

mizeria
15 decembrie 2016
si coruptia din Constanta

asa s-au mentinut pe functii si in inspectorat prostii care au avut functii ani la rand. asa isi faceau loc dand din coate si etichetand pe altii. dar rahatul mare care pute era la ei in buzunare si-l purtau oriunde mergeau. ii recunosti dupa fapte, ca astia care ar trebui inghesuiti cu procesele si sa dea socoteala pentru mizeriile lasate in urma. sa si le curete acum cu limba. ca doar n-o sa curete altii, s-au obisnuit sa inchidem ochii la mizeriile lor de parca scrie undeva ca tot ce zice ex inspectorul Miu este si corect, de parca in inspectorat Irinela Nicolae si acum face si reface noi rahaturi.

Apolitic
15 decembrie 2016
Partide...

Ce nervosi sunteti ! Daca ieseau penalii la alegeri , gaseati pe altii pe care sa invinuiti , ca asa sunteti voi, astia de strigati " hotul" ,dar mergeti cu rahatul in gura! Acuzati ca altii merg cu rahatul in buzunare , voua va pare rau ca l ati mancat deja !

profesor
16 decembrie 2016
nu suntem nervosi suntem pacaliti si nu e corect

inca se mai ascund intentionat lucruri care nu se spun aici si nu e corect ca cei ce gresesc sa fie lasati mai departe sa greseasca pe fara sa fie trasi la raspundere. toate au o limita, daca deja faci mizerii altui coleg e cazul sa se ia masuri radicale, ca doar a facut-o cu buna stiinta. interesul profesorului este sa slujeasca in folosul elevului ca de asta isi primeste banii si nu sa faca mizerii altu profesor care munceste pentru un concurs. este clar ca trebuie sa fie anchetat de ce isi permite. legea nu permite sa faci de capul tau chiar orice.

Răspuns la: Partide...
Adăugat de : Apolitic, 15 decembrie 2016
Ce nervosi sunteti ! Daca ieseau penalii la alegeri , gaseati pe altii pe care sa invinuiti , ca asa sunteti voi, astia de strigati " hotul" ,dar...
11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.2154 secunde