Concursul "Music is life" și-a desemnat câștigătorii

247
Concursul

Articole de la același autor

Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" a găzduit, în acest weekend, prima ediție a Festivalului Național de Interpretare "Music is life", organizat de Mirela Paraleu, profesor de canto. Organizatorii au declarat că a fost un concurs frumos, dar și greu, juriul având o misiune dificilă, în a nota concurenții și a decide premianții. 


În cele din urmă, marele trofeu a ajuns la Daria Pândici, din Constanța, care i-a impresionat în mod deosebit pe membrii juriului. Alte premii importante ale concursului au ajuns la Sorana Stanciu, Alexia Portigliatti, Carina Cibea, Andrei Mirea, Darius Enache, Ioana Sarla, Gabriel Istrate.


Juriul festivalului a fost unul de specialitate : Magdalena Ghilescu, profesor de flaut și șef de catedră la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", Iulia Titorencu, profesor de pian și canto, Adrian Cristian Titorencu, dirijor, compozitor și scriitor, Roxana Elena Ghindici, profesor de canto, Alexandra Mărculescu Epure, profesor de pian, Vali Vădănoiu, compozitor, instrumentist, orchestrator, președintele juriului si totodată directorul festivalului. Acestora li s-a adăugat Mirela Paraleu, profesor de canto, flautistă. În plus, în cadrul festivalului, a avut loc și un recital, invitații speciali fiind Cristiana Roșca, Luana Tudorache. Festivalul a fost prezentat de Mădălina Stancu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1741 secunde