Comunitatea constănțeană poate lansa propuneri la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021

160
Comunitatea constănțeană poate lansa propuneri la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021 - galadirectori-1633971796.jpg
Până joi, 14 octombrie, directorii și directorii adjuncți de grădiniță, școală sau liceu din România, care au fost în funcție în anul școlar 2020 – 2021, pot fi recomandați pentru înscriere de către comunitate la Gala Premiilor pentru Directorii Anului, ediția 2021.

La Gala Premiilor pentru Directorii Anului, organizată de Asociația pentru Valori în Educație, vor fi premiați liderii din educație pentru calitățile lor excepționale de leadership, management și strategie, dar și pentru implicarea în procesul de transformare a educației, inclusiv prin implementarea de proiecte care au contribuit la dezvoltarea instituției de învățământ.

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE desfășoară mai multe programe prin intermediul cărora susține școlile din România pentru îmbunătățirea competențelor de leadership școlar, îmbunătățirea capacității de evaluare și reducere a decalajelor de literație, dezvoltare digitală etc. Programele coordonate de AVE sunt Edu Networks, Academia de Leadership și Managemant Școlar, ALFABETAR. Acestea se adresează exclusiv cadrelor didactice, iar beneficiari sunt copiii. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul https://ave-romania.ro/.

Ceremonie programată la finele lunii noiembrie



Premiile vor fi oferite pentru patru categorii, respectiv „Egalitate de Șanse”, „Antreprenoriat”, „Inovație”, precum și marele premiu, „Directorul Anului 2021”.

Aplicațiile fiecărui director vor intra în etapa de jurizare, iar cei selectați vor fi programați ulterior și la un interviu cu comisia deliberatoare. Jurizarea se desfășoară între 14 și 20 octombrie, iar comisiile vor fi compuse din șase manageri de business și un specialist educațional sau reprezentant al unei instituții publice din domeniul educației.

Câștigătorii vor fi anunțați la ceremonia de premiere organizată la Gala pentru Directorii Anului 2021, care va avea loc în a doua jumătate a lunii noiembrie 2021.

 Aplicațiile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului se fac online



Pentru a se înscrie la Gala Premiilor pentru Directorii Anului, liderii școlilor trebuie să completeze formularul de aplicare de pe site-ul Asociației pentru Valori în Educație, care conține trei secțiuni despre profilul directorului și profilul școlii pe care o conduce. În aplicație, directorii vor oferi detalii despre impactul pe care l-au avut în acest an școlar, prin răspunsuri la întrebări directe. Formularul poate fi accesat și completat aici. 

În egală măsură, directorii pot fi încurajați să aplice și prin intermediul recomandărilor. Astfel, cei care cunosc un director de școală pasionat și determinat să transforme educația în școala din care face parte, îl pot recomanda prin completarea acestui formular. Directorii altfel recomandați vor fi contactați de reprezentanții Galei pentru înscriere.

Toți cei patru directori premiați vor primi, printre altele, un loc asigurat în cadrul Academiei de Leadership și Management Școlar, dar și o investiție de 5.000 de euro pentru a continua implementarea proiectelor demarate în școlile lor. În plus, vor fi sprijiniți cu servicii de training și consultanță pentru ei și profesorii din echipele lor.  

„Pentru noi, directorul de școală reprezintă un actor strategic important în transformarea educației. Are puterea de a acționa cu impact în viețile copiilor și a comunităților din care face parte. Sunt instituții de învățământ în care vorbim despre câteva sute de copii și familiile lor care, de exemplu, anul trecut s-au bazat pe școală și pe directori în a căror forță și viziune au avut încredere. Ei bine, pe aceia îi căutăm, ca să îi aducem în lumina reflectoarelor și să îi sprijinim în continuare. Iar la rândul lor și ei să sprijine și alți directori de școli din toată țara”, a declarat Silvia Herman, Director de Programe la AVE România.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5853 secunde