X
X

Clubul Umoriștilor Constănțeni, lansare de carte pe tema marinăriei

Ştire online publicată Luni, 16 Decembrie 2019. Autor: Madlena CĂLUGĂREANU
Sâmbătă, 14 decembrie, Clubul Umoriștilor Constănțeni a marcat, prin publicarea volumului "Satiră și umor cu vânt bun din pupa", 30 de ani de activitate a Sindicatului Liber al Navigatorilor. 


Epigrame, poezii vesele, proză scurtă și caricaturi bucură simțurile celor ce știu să se simtă bine și înțeleg gluma. Volumul este o colaborare dintre 17 scriitori constănțeni prolifici, printre care se numără Florin Alexandru, Traian Brătianu, Petru Brumă, Florentina Loredana Dalian, Ananie Gagniuc, Constantin Iordan, Liviu Kaiter, Leonte Năstase, Dan Norea, Ion Ruse, Luminița Scarlat, Liliana Stoica, Ionuț-Daniel Țucă, Gabriela Vlad, Roland-Florin Voinescu și colegul nostru, jurnalistul Ion Tița-Călin. 
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța și a cuprins în program atât premierea celor ce au contribuit la activitatea Sindicatului Liber al Navigatorilor timp de 30 de ani de existență, cât și lansarea volumului colectiv acompaniat de un recital efectuat de autorii acestuia. 


"Este o carte extraordinară, este o carte minunată, vă rog să o citiți cu mare plăcere, pentru că veți găsi în ea foarte multe lucruri interesante, în special pe tema marinăriei. Acesta este al șaselea volum scos de Clubul Umoriștilor Constănțeni, iar fiecare autor are o scurtă fișă de prezentare la început. Cei 17 autori din cuprinsul volumului se întrec pe ei înșiși adunând în acest volum o mulțime de epigrame, povestiri scurte, poezii, fabule, sonete, parodii, rondeluri într-o varietate de tipuri umoristice care spune multe lucruri despre iscusința autorilor. Fiecare dintre autori are propriul stil de scris, ironia fină, umorul transformând această carte într-un regal umoristic", a declarat, în cadrul evenimentului, scriitoarea Gabriela Vlad. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3478 secunde