Clasa pregătitoare, și la școală și la grădiniță

683
3
Clasa pregătitoare, și la școală și la grădiniță - clasapregatitoare-1359557858.jpg
Ca și cum ar fi o mare noutate, ministrul Educației, Remus Prico-pie, a anunțat ieri - a câta oară? - că "mult-cântata" clasă pregătitoare rămâne în învățământul obligatoriu de la șase ani și poate fi organizată în școală sau în grădiniță, decizia privind locul unde vor învăța copiii fiind luată în funcție de spații, după consultarea părinților. Adăugând că indiferent de locul unde este organizată clasa pregătitoare, fie la școală, fie la grădiniță, acti-vitatea se va desfășura după același curriculum, cu personal calificat pentru învățământul primar.


Chiar nu vedem care este nou-tatea în toată această zăpăceală cu clasa pregătitoare, pentru că și anul trecut s-a întâmplat același lucru. Spre exemplu, la Co-legiul Național Pedagogic "Con-stantin Brătescu" există o clasă pregătitoare în incinta grădiniței.

"De anul trecut a existat posibilitatea înființării unei clase pregătitoare în grădiniță, cu condiția ca respectivul cadru didactic să aibă dublă calificare educator-învățător sau să fi urmat specializarea pedagogia învăță-mântului primar la Facultatea de Psihologie și științe ale educației din cadrul Universității «Ovidius». Iar respectiva învățătoare va merge mai departe cu elevii până în clasa a IV-a", a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber" prof. Ana-maria Ciobotaru, director.

Reamintim că anul trecut, conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean Constanța, au luat ființă 235 de clase pregătitoare, în care învață 4.606 elevi.

În luna aprilie începe înscrierea

Mai interesant ni se pare faptul că înscrierea copiilor în funcție de vârstă la 31 august 2013 în-tr-o formă de școlarizare se va face după mai multe criterii. Astfel, copiii cu vârstă mai mică de șase ani se pot înscrie în clasa pre-gătitoare, dar nu obligatoriu, numai după ce se va face o evaluare specifică a acestora. În cazul în care un copil are vârsta de șase ani, dar părintele nu dorește înscrierea în clasa pregătitoare, acesta trebuie să facă dovada că respectivul copil nu corespunde pentru această formă de învățământ.

Ne bucurăm că li se acordă o șansă și copiilor cu vârstă mai mare de șapte ani, care până mai ieri păreau a fi "condamnați" să termine la 20 de ani liceul, aceștia putând să se înscrie în clasa I direct.

De asemenea, copiii cu vârste cuprinse între șase și șapte ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare.

Ministrul Educației a mai spus că acolo unde nu sunt spații pentru organizarea clasei pregătitoare, inspectoratele școlare vor implica autoritățile locale pentru identifi-carea acestora. De asemenea, până la 31 martie va fi aprobată metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, aceasta urmând să fie mai flexibilă, astfel încât părinții să aibă mai multe opțiuni.

Astfel, părinții vor putea opta pentru grădinița sau școala de circumscripție, ministrul Educației precizând că aceasta este o opțiune garantată. De asemenea, dacă părinții vor opta pentru o altă unitate de învățământ decât cea de circumscripție, solicitarea va putea fi rezolvată în funcție de locurile disponibile și pe baza unor criterii de departajare.

Înscrierile în clasa pregătitoare sunt stabilite pentru luna aprilie, potrivit acordului semnat de mi-nisterul Educației cu federațiile sindicale și cu asociațiile de părinți din învățământul preuniversitar.

El a ținut să precizeze că pentru organizarea clasei pregătitoare vor continua investițiile, respectiv că va fi achiziționat mobilier școlar în va-loare de 16 milioane de lei și ma-teriale didactice de opt milioane de lei, până cel târziu la 1 septembrie.


Comentează știrea

sorin
31 ianuarie 2013
invatamant

Multa agitatie pentru a nu schimba aproape nimic. Ce cauta un politician la sedinta cu directorii de vineri?

Justitiarul
31 ianuarie 2013
scoala-gradinita

Nu mai politizati invatamantul,nu transformati aceasta intalnire in sedinta de partid cu invitati membrii marcanti de partid.Rusine...

hermes handbags replica uk
20 noiembrie 2013
hermes handbags replica uk

hermes replica uk Stiri Cultură-Educație : Clasa pregătitoare, și la școală și la grădiniță | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes handbags replica uk http://www.hanmac.com/hermes-replica-evelyne-bags.html

Articole pe aceeași temă

Luni, 14 Ianuarie 2013
Stire din Cultură-Educație : Clasa zero rămâne obligatorie
Joi, 20 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : "O harababură și o prostie"
Pagina a fost generata in 0.4024 secunde