Cine va fi noul director adjunct al Școlii "George Enescu"

Marţi, 26 Februarie 2013
956
Astăzi, la ora 12, Consiliul profesoral al Școlii Gimnaziale Nr. 1 "George Enescu" din Năvodari

își alege directorul adjunct în mod democratic.

De câteva zile, primul comuni-cat care deschide site-ul oficial al Inspectoratului Școlar Județean Constanța face cunoscut faptul că la Școala "George Enescu" din Năvodari se va întâmpla un fapt în premieră.

De altfel, de același lucru am fost anunțați și printr-un comunicat: "Întrucât Inspectoratul Școlar Județean Constanța este și va fi un pionier în realizarea demersurilor educaționale, instituția constănțeană va continua în aceeași direcție și în ceea ce privește managementul unităților școlare. Astfel, în spiritul democratic care ne caracterizează, directorii unităților școlare urmează să fie aleși de consiliul profesoral al unității de învățământ și validați de către inspectorul școlar general".

"Aștept cu nerăbdare consiliul convocat de inspectorat!"

Și ieri și astăzi, Școala "George Enescu" din Năvodari a fost vizitată de numeroși preșcolari, însoțiți de educatoare și părinți, în cadrul manifestărilor intitulate "Porți Deschise". După cum ne declara prof. Mihaela Fodor, clasele a IV-a au fost "gazdele" micuților de grupă mare: "Ieri, ne-au vizitat cinci grupe de la grădinițele «Lumea florilor» și «Peștișorul de aur», care au intrat în fiecare clasă pregătitoare, dar și în celelalte clase, ușile fiind deschise. Au fost foarte impresionați, mai ales de tabla interactivă pe care au descoperit-o la clasa a II-a D".

În anul școlar 2013-2014, cea mai mare școală din județul Constanța va avea cinci clase pregătitoare, după cum afirma prof. Iuliana Sandu, directorul acestei instituții.

Cât despre consiliul profesoral de astăzi, aceeași directoare spunea că este foarte surprinsă de convocarea făcută de In-spectoratul Școlar Județean Constanța, întrucât pe 18 februarie a existat deja un consiliu profesoral în care s-au votat cele două propuneri: "Prof. Doina Malanca este titular al catedrei de matematică și-a depus candidatura din luna decembrie a anului trecut și a fost aleasă cu 18 voturi pentru. Contracandidata sa, prof. Cristina Popa, catedra de limba română, a înregistrat 14 voturi. Am transmis la ISJ Constanța aceste rezultate, dar se pare că vor fi și alte înscrieri, de aceea aștept cu nerăbdare consiliul convocat de ISJ astăzi".
Interesant este faptul că, până acum, directorii unităților de învățământ au avut posibilitatea să-și aleagă propriii adjuncți, pe principiul "cu cât ne înțelegem mai bine, cu atât și treaba merge mai… bine".

Așteptăm cu interes rezultatul de astăzi și nu mare ne-ar fi surprinderea să nu fie niciuna dintre cele două propuneri cunos-cute.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2928 secunde