Doi candidați pe un loc în Senatul universitar

Cine sunt profesorii care vor să conducă Universitatea "Ovidius"

3049
14
Cine sunt profesorii care vor  să conducă Universitatea
Astăzi, începând cu ora 9 și până la ora 21, la sediul cantinei Universității "Ovidius" din b-dul Mamaia, are loc o foarte importantă etapă în calendarul alegerii forurilor de conducere, și anume cea a votării membrilor Senatului Universitar.

Conform art. 93 din Carta ovidiană, sena-torii vor fi stabiliți prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare, respectiv al studenților.

Ieri, în Sala Senatului din Campus, s-a consumat etapa alegerii reprezentanților studenților în Senat și care nu a dat mari bătăi de cap, întrucât, din 16 facultăți, doar șase au avut câte doi sau trei reprezentanți, restul fiind câte unul. În final, vor fi aleși 18 studenți care își vor reprezenta colegii în forul decizional de la "Ovidius".

Pentru alegerile de astăzi, s-au înscris 116 cadre didactice: 12 de la Facultatea de Litere, patru - Facultatea de Teologie, patru - Facultatea de Istorie și Științe politice, 10 - Facultatea de Drept, Științe administrative și sociologie, opt - Facultatea de Științe ale naturii, cinci - Facultatea de Educație fizică, șapte - Facultatea de Fizică, cinci - Facultatea de Matematică, nouă - Facultatea de Științe economice, 16 - Facultatea de Medicină, șapte - Facultatea de Medicină dentară, șase - Facultatea de Farmacie, nouă - Facultatea de Construcții, șase - Facultatea de Arte și opt - Facultatea de Psihologie.

Numele acestora se regăsește pe cele 18 pagini ale buletinelor de vot, voturile fiind considerate valabile numai în cazul în care se va aplica cel puțin o ștampilă în dreptul unui nume și cel mult 54. În caz de balotaj, se repetă votarea pentru candidații care au obținut același număr de voturi.

Din Biroul Electoral Central, fac parte următorii universitari: Cornel Amariei, Stelian Șchiopu, Victor Jeflea, Gabriela Drăghici, Loredana Dan și studenții Felix Panaiat și Alexandru Stanciu, președintele Ligii Studenților din Universitatea "Ovidius".

Senatul universitar nou ales și care va fi format din 54 de universitari și 18 studenți se va reîntâlni pe 20 februarie pentru a alege președintele prin vot secret. Candidații pentru ocuparea funcției de președinte al Senatului vor depune la Biroul Electoral Central o cerere în care își exprimă intenția de a candida la această funcție, în termen de trei zile calendaristice înaintea datei alegerilor. Cererea va fi însoțită de CV-ul candidatului și de lista de lucrări. Funcția de președinte al Senatului universitar nu poate fi cumulată cu nicio altă funcție de conducere.

Ultima etapă a calendarului alegerilor pentru conducerile din Universitatea "Ovidius" se va desfășura pe 24 februarie, când va fi ales rectorul, prin votul tuturor cadrelor didactice și studenților. 

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Alina
10 februarie 2012
Deci Șapte NU este dorita

Mai ieri alerga una bucata SAPTE pomenind nume care cica chipurile ar susține-o sa ajungă membru in senat dar vai deși a dat liste schimbate (împreuna cu știe tanti cine) NU O VOI VOTA deoarece persoanele de acest gen sunt o mare dezamagire, persoane care cu un ochi plâng ( parca cersind votul) si cu unul rad (parca sfidand omul) dar nevenind cu nimic clar de ce își dorește sa ajungă acolo sau ce dorește sa faca...in afara de câteva baguiri legate de alții care au nevoie ca ea sa ajungă acolo in rest doar vorbe goale fara conținut

Marius medicina
10 februarie 2012
Epure potrivit pentru rector

La rector votez cu Epure iar la Senat deși unii de pe la chirurgie a-au pus pe liste --mereu aceeasi-- voi vota schimbarea, mereu aceeasi profesori care de 12 ani încoace se pun pe functii gata ajunge, chirurgii sa opereze, managerii sa conducă, nu voi respecta lista cu chirurgie

nu conteaza
10 februarie 2012
sapte candideaza?

Cine o sustine e jalmic, nu am uitat ca acum vreo 2 ani dorea sefa de sectie, o denigra pe DR.Nurla, plangea, e e te doare capul acum vrea unde? Aveti grija e probabil cu circu si cam atat

SPERANTA FORTE
10 februarie 2012
SCHIMBAREA

De data asta SAPTE nu e un numar norocos.Sa vina, OPT, NOUA, ZECE... Atentie ca ne vom incarca acum cu cineva care va sta in fruntea noastra OPT ANI! Am invatat atata carte, nu mai vrem aroganta, amenintari si gasti mixte in care ticalosii batrani isi manipuleaza discipolii, continuatori ai politicii lor retrograde.Astazi vom cunoaste senatorii. Cati dintre ei sunt manati de ganduri novatoare?

Veve
10 februarie 2012
BILA

Si ce propui? Sa-l votez pe Iepure? Oah! Nu vreau sa fiu rea dar i-ati facut profilul? O sa vina cu ploaia dupa el cu perimatul peride si alti zaharisiti obisnuiti sa minta si sa nu faca nimic.Sa profitam de momentul asta!

Medici cu frontiere
10 februarie 2012
Uniti in fapta

Am primit listele de la bordeias.Nu votam cum s-a stabilit ci dupa cum ne mana constiinta.Vrem o casa mare si noua.

Tudor
10 februarie 2012
Votez lista dar fara Sapte

Eu am vazut lista si este ok, clar nu o votez pe Șapte sau prosteala de lista a lui Gartu ei, forța Epure, Fortza Bordei-un om deosebit

Yvona
10 februarie 2012
Votez cu Bordei

oricand bordei+ceamitru+ceilalti, fara ezitare si fara Sapte. Drept votez cu Alexandru Marin, Grigorut Cornel si Staiculescu dar FARA SAPTE

morfologist
10 februarie 2012
De la anatomie - nu votam cu Sapte

Sapte a venit la mine sa o votez dar sa tina minte nu o sa votez cu ea ca nu o vreau si nici nimeni nu o sa voteze cu ea ca nici medicina dentara nu voteaza cu ea, acasa si lasa-ne

Alin
10 februarie 2012
Votare senat - cine ma Unc vrea la senat?

Unc pe lista lui gartu nu votez lista lui gartu din cauza unc

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4663 secunde