Cine și-a adjudecat premiul pentru cel mai bun regizor

165
Cine și-a adjudecat premiul pentru cel mai bun regizor - analungu-1430116862.jpg

Articole de la același autor

Ana Lungu, regizoarea lungmetrajului "Autoportretul unei fete cuminți" a câștigat Premiul pentru Cel mai bun regizor și Premiul publicului la Gala de închidere a celei de-a unsprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film București în prezența invitatului special al festivalului, actorul italian Franco Nero. Premiul pentru Cel mai bun film a revenit producției franceze "Loin des hommes /Departe de oameni", în regia David Oelhoffen. Juriul și-a motivat alegerea la Premiul pentru Cel mai bun regizor precizând că a fost acordat "pentru controlul vizionar al actorilor profesioniști și amatori prin montajul inteligent, umorul ironic și cadrele lungi, atunci când granițele invizibile dintre ficțiune și neprevăzutul evenimentelor reale improvizate dispar și descoperă curajos simbolurile și incertitudinile tinerei generații", potrivit Agerpres.


Pe marile ecrane din România, din 25 septembrie, va rula filmul "A Girl Walks Home Alone at Night /O fată merge acasă singură în noapte" (SUA, regia Ana Lily Amirpour)."Autoportretul unei fete cuminți", unul dintre cele mai așteptate filme din selecția BIFF, a câștigat o Mențiune Specială "pentru stilul vizual ce-ți taie respirația, pentru imaginea alb-negru impresionantă și pentru modul ingenios de a spune povestea, plin de simboluri ascunse ce încurajează imaginația spectatorului. Debutul Anei Amirpour a fost și pe placul celor trei membri ai juriului criticii, care i-au acordat Premiul Criticii "pentru capacitatea cinematografică remarcabilă de a umaniza misterios și discret prototipul legendar al vampirului, evidențiind prin contrast dezumanizarea și criza de identitate tipice specifice tot mai multor oameni ai societății contemporane din aproape orice parte a lumii". Juriul celei de-a 11-a ediții a București IFF a fost format din Selma Mehadzic, directorul de programe al Festivalului de Film de la Zagreb, actrița germană Anjorka Strechel, Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România, Feti Dautovic, producător și profesor universitar de origine sârbă și Edvinas Puksta, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film de la Vilnius. Pentru al cincilea an consecutiv, festivalul a avut și un juriu al criticii, compus de această dată din Cătălin Olaru, Michal Klimkiewicz și Horia Barna. Festivalul Internațional de Film București este organizat de Fundația Charta și se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, și Uniunii Cineaștilor din România, sub înaltul patronaj al principelui Radu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Decembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : DINU COCEA A MURIT - VIDEO
Pagina a fost generata in 0.763 secunde