Cine pe cine deranjează cu telefonul la Colegiul "Mircea"

1045
4
Cine pe cine deranjează cu telefonul la Colegiul
Încă de la începutul acestui an școlar, liceenii prestigiosului Colegiu Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța se confruntă cu o rigoare ce îi deranjează mai ales pe părinți.

La intrarea principală în Colegiul "Mircea", un gardian controlează, zilnic, fiecare elev dacă are asupra lui cravata "emblematică" și carnetul de note. Dacă începuturile au fost de-a dreptul catastrofale, toți cei care erau prinși în "flagrant" fiind întorși din drum, iată că, încetul cu încetul, s-au obișnuit. Așa se face că toți constănțenii care trec prin dreptul liceului îi surprind pe mirciști cum se "accesorizează" ca mai apoi, la ieșirea de la ore, să-și smulgă cravatele… cu tot cu gât.

De la finele lunii trecute, o altă "belea" a căzut asupra acelorași elevi. Printr-o decizie a consiliului profesoral, după o prealabilă consul-tare a părinților, s-a dispus confis-carea telefoanelor mobile de ultimă generație, mai ales a celor folosi-te în timpul orelor, și înapoierea lor la finele anului școlar.

Nu este greu de ghicit ce a determinat această decizie, dar iată ce afirmă prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului "Mircea": "Această prevedere exista demult în regulamentul de organizare și funcționare al colegiului nostru, dar colegii mei s-au temut de complicațiile invite în urma confiscării. Așa încât am împărțit procese verbale tipizate în care vor fi completate marca telefonului, data și ora când au fost confiscate. Și trebuie să știți că am confiscat deja câteva mobile, dar pe care le-am înapoiat la sfârșitul săptămânii. Mai regretabil este faptul că o parte din părinți au ajuns să se lase conduși de copiii lor, iar alții consideră că își etalează poziția socială superioară prin mărcile de telefoane pe care le achizițio-nează pentru copiii lor. Nu se gândesc că aceste gadgeturi de mii de lei le pot pune viața în pericol, transformându-i în prăzi la drumul mare".

Ieri, am vrut să aflăm și opinia elevilor, dar probabil că nu am dat peste acei mirciști… bogătani, pentru că majoritatea celor intervievați au declarat că decizia este foarte bună și că astfel nu vor mai fi distrași de la orele de curs.

În schimb, un elev ne-a declarat că sunt profesori care răspund apelurilor în timp ce se află la catedră. Întrebat în legătură cu "reversul" deciziei, prof. Nicoară afirmă: "I-am avertizat pe colegii mei că dacă mai răspund la telefon în timpul orelor, le voi spune tuturor ele-vilor să-și scoată și ei telefoanele și să înceapă să se joace cu

ele".

Din păcate, noua tehnologie a ajuns să determine o dez-voltare viciată a actualelor generații de elevi, care știm prea bine că folosesc telefoanele pentru a spiona orice este rău și pentru a posta mai apoi pe un foarte accesat site de internet filmulețe denigratoare. Și ca și cum nu ar fi de ajuns, în tot acest scenariu intervin părinții cu o anumită poziție socială și care, sfidând orice regulament, își impun punctul de vedere prin presiune.

Comentează știrea

Elev CNMB
13 martie 2013
Nu de la inceputul anului

Gardienii ce controleaza elevii sunt prezenti de la inceputul semestrului II, nu de la inceputul anului ...

parinte
13 martie 2013
Jale

Este jale ce e in Mircea. Directorul ii acopera pe elevi. daca treceti pe langa toalete o sa va deranjeze fumul tigarilor. Am copilul care toata ziua nu nu merge la toaleta fiindca fetele incepand cu clasa a 9 a fumeaza cot la cot cu celelalte. In rest, numai numele de Mircea si meditatii cat mai multe.

profesor
14 martie 2013
Jale

Asa este, domnule parinte, ati puntat bine! Insa, nimeni nu ridica aceasta problema la sedintele cu parintii!!!

Maria
7 iulie 2013
Mircea cel Batrin

Dragi, parinti. Va inteleg problema, dar vreau sa Va spun ca probema vine din interior, adica de acasa. Cunoscandu-l pe d. director Nicoara si discutind despre probemele liceului si celor care invata, am inteles ca cineva se revolta, dar cineva ii face observatie si il ameninta pentru comprotarea foarte 'buna' a odraslei sale. Nu cred ca dl. director isi doreste pentru liceu o imagine proasta, fiind in TOP-ul cel 10 pe tara. Nu am mai vazut un director de scoala, care dimineata isi imbraca salopeta si merge sa munceasca in rind cu ceilalti. Toate meritele copiiilor dstra si a liceului, sunt datorita directorului si profesorilor care muncesc in acest liceu. Fiti siguri ca cum se va schimba directorul, in acel moment se vor schimba si meritele copiilor dstra... Doamne ajuta, dle director Nicoara

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Decembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Elevii mirciști au vizitat Ucraina
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ei sunt olimpicii medaliați ai Constanței
Pagina a fost generata in 0.3283 secunde