Cine candidează pentru Senatul Universității "Ovidius"

2831
1
Cine candidează pentru Senatul Universității

Articole de la același autor

Ca urmare a ieșirii la pensie a prof. univ. dr. Petru Bordei și a prof. univ. dr. Vasile Sârbu, dar și pentru că altor trei universitari le-a expirat mandatul sau au fost promovați în funcții incompatibile cu Senatul, la Universitatea "Ovidius" din Constanța a avut loc ieri o primă ședință, la finalul căreia nu a fost întrunit numărul necesar de participanți pentru validarea votului. 


Motiv pentru care astăzi se organizează o nouă ședință de Senat pentru alegerea celor cinci noi membri, fiind vacante un loc - Facultatea de Științele Naturii, un loc - Facultatea de Matematică, un loc - Facultatea de Științe Aplicate, două locuri - Facultatea de Medicină. 


Iată și ce universitari și-au depus candidatura: Oana Cristina Arghir, Madar Valentin Broască, Constantin Tica, Emma Gheorghe, Mihai Onciu, Ionuț Poinareanu (toți de la Medicină), Alina Bărbulescu, Constantin Costara, Marius Crăciun (toți de la Matematică Informatică), Ionela Popovici (Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie), Daciana Georgeta Sava (Facultatea de Științe ale Naturii).


Comentează știrea

Mihai
25 septembrie 2014
Mult succes

Doamnei profesor Popovici. Cred ca ar trebui sa fie in senat si cineva din aceasta arie a universitatii.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5513 secunde