Ce surprize pregătesc muzeele constănțene pentru elevi

209
1
Ce surprize pregătesc muzeele constănțene pentru elevi - cesurprizemuzee-1426428478.jpg

Articole de la același autor

"Săptămâna altfel" este acea săptămână din an, în care elevii vor fi oaspeți de seamă în instituțiile culturale de la malul mării. Muzeele, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii cu Delfinariul, Microrezervația și Planetariul își pregătesc spațiile pentru cei mai interesați vizitatori din an.

În perioada 6-12 aprilie 2015, ușile muzeelor vor fi deschise dis de dimineață. Directorul Muzeului Marinei Române, Marius Rohart, ne-a declarat că va câștiga interesul elevilor prin faptul că muzeul are un patrimoniu unicat, la nivel național. Elementele de arheologie, amforele, cele de pescuit antice, ambarcațiunile, primele tipuri de uniforme, până la cele mai recente, instrumente de navigație, tunuri navale, costume de scafandri, armele specifice de marină, nave de luptă, ancore, elice, tablouri, toate aceste atracții îi vor cuceri pe elevi. Mai mult, muzeul adăpostește zeci de mii de exponate care ilustrează toate fazele prin care a trecut flota românească. Pentru "Săptămâna altfel", conducerile unităților de învățământ din Constanța au început să se programeze încă de la sfârșitul anului trecut, prețul unui bilet de intrare la Muzeul Marinei fiind 5 lei. Elevii interesați să urmeze o carieră în marină sau pasionați de istorie națională și universală pot trece și pragul Muzeului Militar Ferdinand I. Colecțiile de arme, uniformele militare, săgețile, săbiile, arbaletele, armele de epocă vor stârni interesul vizitatorilor.

Și porțile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța vor fi deschise, cu ocazia "Săptămânii altfel". Elevii vor afla despre istoria vechiului Tomis, putând admira expozițiile de bază și cele temporare. Specialiștii muzeului îi vor introduce pe elevi în tainele acestei lumi, vorbindu-le despre lumea ascunsă a necropolelor sau despre lumea anului 1000.

Atelier de creație

La Muzeul de Artă Populară din Constanța, elevii vor participa la atelierele de creație, organizate special cu ocazia acestei perioade. Tematica aleasă în acest an sunt sărbătorile Pascale. Astfel, micuții vor fi inițiați în arta încondeierii. Cele mai frumoase lucrări ale micuților artiști vor fi adunate într-o miniexpoziție, iar copiii vor fi premiați. Maria Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară, a declarat că e foarte important ca elevii să treacă pragul instituției deoarece se familiarizează cu elementele din muzeu. Costul unui bilet pentru Muzeul de Artă Populară este de 2,5 lei.

O altă locație care va avea deschise porțile larg este Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Vedetele NI-NI și CHEN-CHEN vor oferi un show pentru toți copiii care vor trece pragul Delfinariului. Cu un bilet unic, de trei lei, elevii vor putea vedea atât delfinii, vor putea să se întâlnească cu păsările exotice, dar vor putea face și o vizită la Planetariu. Programul este adresat și acelor copii care nu s-au programat din timp pentru efectuarea vizitei la Complex. Pentru aceștia tariful unui bilet va fi de cinci lei.  

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.398 secunde