Ce profesori se vor ocupa, din toamnă, de ascensiunea spre excelență a elevilor constănțeni

2871
Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul Județean de Excelență Constanța (CEX) organizează o nouă selecție pentru ocuparea posturilor rămase vacante de profesori pentru grupele de la disciplinele: matematică (gimnaziu și liceu – patru locuri) și limba și literatura română (liceu – două locuri), cuprinse în planul de școlarizare al CEX, pentru anul școlar 2021-2022.

Reamintim că CEX are prevăzute, din septembrie 2021, nouă grupe a câte 22 elevi pentru Limba și literatura română/Începător (V-VIII), Limba și literatura română/Avansat (IX- XII), Matematică/Începător (V – VIII), Matematică/Avansat (IX- XII), Fizică/Începător (VI – VIII), Fizică/Avansat (IX – XII), Limba engleză/Avansat (IX – XII), Biologie/Avansat (IX – XII) și Chimie/Avansat (IX – XII), care vor beneficia de câte patru ore pe săptămână.

Într-o primă etapă, la jumătatea lunii mai, au fost admise dosarele a câte doi profesori pentru disciplinele limba română, fizică, biologie și chimie și a trei profesori pentru limba engleză. Iată care sunt profesorii de excelență ai Constanței: Camelia Cantaragiu (limba și literatura română), Valentina David (limba și literatura română), Bianca Ionela Matei (limba engleză), Lavinia-Maria Mircea (limba engleză), Iudit Alexandra Moise (limba engleză), Sanda Oprea (fizică), Cristina Anghel (fizică), Adriana Popescu (biologie), Carmen Bucovală (biologie), Gina Marin (chimie), Iulia Nedelea (chimie).

Conform informațiilor oferite de prof. Cristina Popa, directorul CEX, după finalizarea celei de-a doua etape de selecție și completarea organigramei centrului, în luna septembrie va urma selecția elevilor. Între timp, se va decide și sediul provizoriu al CEX, care în acte este declarat ca fiind pe str. Mihail Kogălniceanu (fostul sediu al Alianței Franceze, care necesită reparații capitale).

Posibilele întrebări din interviul de selecție

Pentru cea de-a doua etapă de selecție, dosarele pot fi depuse până la data de 19 august la registratura ISJ Constanța, urmând ca evaluarea activității cuprinse în portofoliu să aibă loc între 20 și 23 august de către o comisie desemnată de ISJ. Pe 24 august vor fi afișate rezultatele inițiale, iar pe 26 august cele de după contestații. Interviul și selecția candidaților de către comisie va avea loc pe data de 27 august.

Și apropo de planul de interviu, el va pleca de la întrebarea „Ce vă recomandă pentru postul de profesor în pregătirea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte în cadrul Centrului Județean de Excelență din Constanța”, alte șapte întrebări posibile fiind:

1. Ce înseamnă, în viziunea dumneavoastră, un centru de excelență pentru elevii capabili de performanțe înalte?

2. Care considerați că este cea mai eficientă metodă de a lucra cu elevii capabili de performanțe înalte? (individual/în echipă cu un alt cadru didactic ș.a.)

3. Care este scopul pregătirii şi dezvoltării potenţialului elevilor capabili de performanţe înalte?

4. Ați devenit parte a echipei Centrului. Cum motivați elevii dornici de performanță?

5. Cum credeți că veți putea contribui la îmbunătăţirea imaginii CJEXCT?

6. Care sunt realizările de care vă simțiți cel/cea mai mândru/mândră în cariera dumneavoastră?

7. Povestiţi despre o decizie nepopulară pe care a trebuit să o luaţi şi cum aţi abordat acea situaţie.

Prof. Ion Băraru, primul director, cu concurs, al centrului de excelență constănțean

În istoria învățământului constănțean a existat, în urmă cu 18 ani, un Centru de excelență condus de prof. Ion Băraru, numit pe acest post prin concurs. Respectiva entitate nu avea personalitate juridică, în schimb coordona activitatea școlarilor cu rezultate la olimpiade din județele Ialomița, Călărași și Tulcea. De altfel, doar în nouă județe din țară funcționau centre regionale de excelență pentru tineri capabili de performanță, acestea având rolul de a asigura elevilor o asistență calificată, mai bine focalizată pe aptitudinile și nevoile lor de instruire și de a promova instrumente pentru depistarea valorilor autentice și stimularea creativității specifice.

Mai apoi, în 2013, a luat ființă Cercul de excelență în matematică, coordonat de actualul inspector școlar de specialitate prof. Daniela Bălănescu.

La ora actuală, excelența constănțeană se antrenează în cadrul Centrului „Hai la olimpiadă!”, susținut financiar de Fundația Emag, al cărei program dedicat copiilor din sistemul public de învățământ care vor să se pregătească la un nivel competitiv va continua și în anul școlar 2021/2022, înscrierile fiind reluate în cursul toamnei. Coordonatorii celor patru materii la care se pregătește excelența sunt prof. Cătălin Zârnă (Matematică), prof. Ion Băraru (fizică), prof. Antoaneta Laura Giuglea (Informatică) și prof. Doina Bălașa (Chimie).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2709 secunde