Ce piese puteți viziona în week-end la Teatrul de Stat

Joi, 26 Septembrie 2019
159
Teatrul de Stat Constanța a programat pentru finalul acestei săptămâni trei comedii de mare succes în rândul publicului: vineri, 27 septembrie 2019, de la ora 19.00, spectatorii se vor întâlni cu "Cea mai frumoasă soție" de Eugène Labiche, o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei.
 
Sâmbătă, 28 septembrie, spectatorii vor putea revedea îndrăgitul spectacol "Gaițele" de Alexandru Chirițescu, o piesă tristă la care se râde mult, iar duminică, 29 septembrie, tot de la ora 19.00, sunteți invitați la "Testosteron" de Andrzej Saramonowicz, o comedie jucată cu mare succes pe multe dintre scenele lumii. 






Pagina a fost generata in 0.322 secunde