Cătălin Mitulescu ar putea să fie nominalizat la Academia de Film Europeană

326
Cătălin Mitulescu ar putea să fie nominalizat la Academia de Film Europeană - 800catalinmitulescumediafaxfotor-1315949428.jpg

Articole de la același autor

Lungmetrajul "Loverboy", de Cătălin Mitulescu, se află pe lista celor 45 de filme propuse pentru o nominalizare la premiile Academiei de Film Europene, considerate Oscarurile europene.
Anul acesta, sunt propuse pentru nominalizare filme din 32 de țări, printre care se numără "The Artist", de Michel Hazanavicius (Franța), "In a Better World", de Susanne Bier (Danemarca), și "Melancholia" de Lars Von Trier, potrivit Mediafax.
Nominalizările la premiile Academiei de Film Europene vor fi anunțate pe 5 noiembrie, iar ceremonia de premiere va avea loc pe 3 decembrie, la Berlin.
Filmul "Loverboy", care va intra în cinema-tografele românești, cel mai probabil, în această toamnă, spune povestea lui Luca, un tânăr de 20 de ani, care seduce femei pentru a le plasa unei rețele de prostituție. Luca se îndrăgostește de una din potențialele sale victime. "Loverboy" a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, anul acesta, în secțiunea Un Certain Regard.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Senatul a decis: fără uniforme în școli!
Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Trei ani de la moartea lui Ștefan Iordache
Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Site de "urgențe matematice"
Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : 180 lei, "Bani de liceu"
Marţi, 13 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Procesiune la mânăstirea Dervent
Pagina a fost generata in 2.8215 secunde