Carieră în armata navală. Sesiune de toamnă de admitere la Școala Militară de Maiștri Militari

484
Carieră în armata navală. Sesiune de toamnă de admitere la Școala Militară de Maiștri Militari - fotofondcarieramilitara1-1567023500.jpg

Articole de la același autor

Tinerii pasionați de tehnică și marina militară sunt așteptați să se înscrie la cea de-a doua sesiune de admitere la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Române. Aceștia mai au doar câteva zile la dispoziție să se înscrie pentru concursul care va avea loc în perioada 5 -7 septembrie.


Sunt disponibile 104 locuri, nediferențiate de gen, din care 60 de locuri pentru Ministerul Apărării Naționale, și 44 de locuri pentru Ministerul Afacerilor Interne. Concursul de admitere se adresează tinerilor - băieți și fete - cu vârsta de maximum 30 de ani împliniți în anul organizării concursului de admitere, care au promovat examenul de bacalaureat sau susțin examenul de bacalaureat în sesiunea a doua și doresc să acceadă în rândul maiștrilor militari de marină.


Candidații pentru locurile destinate Ministerului Apărării Naționale se pot adresa Biroului de informare recrutare din cadrul Centrului Militar Județean, în vederea întocmirii dosarului de înscriere. Iar candidații pentru locurile destinate Ministerului Afacerilor Interne se pot adresa Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sau Inspectoratului Județean de Poliție de care aparțin cu domiciliul. Concursul de admitere se organizează separat, pentru locurile fiecărui minister. Probele de concurs pentru candidații ambelor ministere sunt aceleași. 


Locuri libere la Artilerie navală și antiaeriană
Sunt disponibile locuri la cinci specialități militare. Pentru locurile la MAPN sunt scoase la concurs cinci locuri la Artilerie navală și antiaeriană, șapte locuri de Timonier și tehnică de navigație navală, 15 locuri de Comunicații navale și observare semnalizare, 17 locuri Motoare și mașini navale și 16 locuri la Motoare și instalații electrice navale.
Pentru MAI sunt scoase la concurs 13 locuri pentru Timonier și tehnică de navigație navală, 9 locuri pentru Comunicații navale și observare semnalizare, 14 locuri la Motoare și mașini navale și opt locuri la Motoare și instalații electrice navale.
Candidații vor susține proba psihotehnică eliminatorie, de testare a răului de mare accentuat la simulatorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", un test grilă la limba engleză, care nu se ia în calcul la media de admitere, dar la care trebuie să obțină minimum nota 5, Ulterior, aceștia vor susține și un test grilă de verificare a cunoștințelor la matematică și fizică, cu elemente din algebră și trigonometrie, mecanică și electricitate. Nota minimă de promovare a probei este 5.


Ce documente sunt necesare
Dosarul de candidați pentru admitere trebuie să conțină o cerere de înscriere, certificatul de naștere, original și copie, cartea de identitate, original și copie, certificat de cazier judiciar eliberat cu maximum șase luni înainte de data depunerii, cu excepția absolvenților de colegiu militar liceal, promoția din anul 2019, și a soldaților sau gradaților profesioniști.


De asemenea, este necesară o copie de pe diploma de bacalaureat sau adeverință din care să reiasă că este înmatriculat în ultimul an de liceu. Nu trebuie să lipsească fișa de examinare medicală, care să conțină și grupa sanguină și RH-ul, fișa de cunoaștere, adeverința cu rezultatul selecției din Centrul zonal, precum și fișa de examinare medicală, din care să reiasă că este "Apt îmbarcare".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.681 secunde