Când și unde a fost folosit, în premieră, costumul de scafandru greu

Unul dintre exponatele pe care vă invităm să le admirați, săptămâna aceasta, la Muzeul Național al Marinei Române, este costumul de scafandru greu. Acest tip de costum, cu instalația de aer fixă, este primul costum de scafandru autonom folosit în Marina Română, datând de la începutul secolului al XX-lea.

"Acesta a fost utilizat pentru prima dată la noi în țară, la Brăila. Dotat cu acest echipament, scafandrul putea lucra la o adâncime de peste 100 metri, fiind considerată una dintre cele mai vechi modalități de scufundare profesională. Costumul este format din următoarele elemente: casca rigidă, element principal al echipamentului de scufundare cu alimentare de la suprafață; costumul etanș, fabricat din fâșii de cauciuc vulcanizat prinse între două straturi de gutapercă; la gât este prevăzut cu un guler pe care se așază plastronul, iar în interior are o bavetă pentru etanșare", a explicat directorul Muzeului Marinei Române, comandorul Marius Laurențiu Rohart.

Totodată, costumul are întărituri la coate și la genunchi, iar la încheieturi este etanșeizat cu manșete din cauciuc. Lestul de piept și de spate, din fontă era utilizat pentru a contracara volumul mai mare și flotabilitatea pozitivă a costumului, din partea superioară, dar și pentru stabilitate pe fundul apei. Acesta se atașează pe piept și în partea din spate și este alcătuit din două greutăți de 18 kg fiecare. Apoi, există plastronul sau pieptarul, adică acea piesă cu care se fixează casca de costum, care este fabricat din cupru, la care se adaugă ghetele cu lest, ele având rolul de a proteja picioarele scafandrului de a micșora flotabilitatea pozitivă și de a oferi stabilitate.

Încălțămintea este confecționată din tendă cu garnituri din piele, la interior au talpă din lemn de stejar, dar și curele și catarame pentru închidere, ce cântăresc circa 21 kilograme.

Avantajele și dezavantajele echipamentului

Comandorul a precizat că avantajele echipamentului greu de scufundare sunt următoarele: alimentarea continuă cu aer proaspăt, o mobilitate a scafandrului pe orizontală relativ bună, dar și comunicarea permanentă cu suprafața.

Ca dezavantaje, acest echipament prezintă o mobilitate a scafandrului limitată pe verticală, dar și o greutate considerabilă.