Canaralele de la Hârșova trezesc și cele mai amorțite cotloane ale minții

Cel care consacră, însă, valoarea excepțională a formațiunilor calcaroase de aici este geologul I. Simionescu, președintele Academiei Române, la începutul secolului al XX-lea. Desigur, trebuie să mai adăugăm că cercetările geologice din zonă au continuat și în perioadele următoare, până astăzi. Există chiar un interes mare din partea specialiștilor străini pentru studierea fosilelor jurasice descoperite aici. „Valoarea peisagistică și naturală a canaralelor de la Hârșova a atras atenția arheologului Grigore Florescu la mijlocul secolului al XX-lea. În anul 1943 acesta a efectuat săpături arheologice în cetate și a constatat impactul deosebit de agresiv al comunității locale asupra formațiunilor calcaroase ce erau exploatate de pe malul Dunării. Întors la București, a făcut demersurile de rigoare și a reușit să obțină, în același an, din partea guvernului Antonescu un Jurnal al Consiliului de Miniștri, cum se numeau în regim dictatorial hotărârile luate, prin care stâncile erau declarate monumente naturale și peisagistice. Astfel, carierele din port, ale căror urme se mai văd și astăzi, care puneau în pericol chiar cetatea, după cum s-a întâmplat la Capidava cu colțul de sud-vest distrus din aceeași cauză, au fost închise definitiv”, ne-a declarat arheologul Constantin Nicolae.

Resturile de atoli jurasici au o vechime de 145 - 200 milioane de ani

Specialistul ne-a povestit că în anii regimului comunist s-a menținut statutul acestora, iar astăzi legislația în materie a devenit deosebit de exigentă și aria de protecție s-a extins asupra întregului mal al Dunării. În acest fel, canaralele de la Hârșova au devenit un veritabil leagăn de naștere al comunității locale.

Istoria se identifică aici cu aceste stânci în jurul cărora s-au țesut legende seculare: „Piatra cu Capac” - masa pe care s-a ospătat împăratul Traian la trecerea sa cu armatele romane în Dobrogea din anii 102/103; „Moșul și Baba”, cu picioarele scăldate de sute de ani în apele fluviului în așteptarea fiilor- sunt cele mai profunde plăsmuiri ale spiritului oamenilor locului, atât de mult legați de aceste stânci calcaroase. În concluzie, acest loc nu numai că este încărcat de istorie, dar vibrează de evenimentele și întâmplările cunoscute, dar mai ales necunoscute de aici, dar are atât mister, emană atât de multă energie, încât vizitatorii se simt pentru o clipă parte a acestui univers.

Cu câţiva ani în urmă, a adăugat arheologul, a cunoscut un tânăr care, în fiecare zi, din vacanța de vară petrecută aici, se așeza pe marginea înălțimii amețitoare și stătea, preț de câteva zeci de minute, cu capul prins între palme și cu coatele sprijinite pe genunchi. Se repeta asta în fiecare zi, ca un ritual.

„Odată m-am apropiat de el, l-am privit îndeaproape, mi-am cerut iertare pentru că îl tulbur și l-am întrebat ce face acolo. Răspunsul lui a fost scurt, calm, tulburător: «Mă rog la Dumnezeu!» De atunci am înţeles că locul acesta poate fi privit și altfel. Poate că cei care caută singurătatea aici, seară de seară, care vin să-și regăsească liniștea, tinerii care îşi fac ritual pozele de nuntă pe cetate, toți, îndeplinesc un fel de ritual neștiut de nimeni, dar simțit, pus la cale pe baza unui scenariu care se repetă fără voia noastră, zi de zi, an de an, secol de secol, menit să ne aducă echilibrul interior”, a completat Constantin Nicolae.

Aşadar, se poate spune că toate aceste canarale de la Hârșova trezesc și cele mai amorțite cotloane ale minții. De ce? Pentru că acestea sunt resturi de atoli jurasici cu vechime de 145 – 200 milioane de ani.