Camere video în toate şcolile şi grădiniţele, pentru combaterea violenţei

1347

Articole de la același autor

Începând de anul şcolar următor, toate unităţile de învăţământ ar putea fi dotate cu camere video atât în interior, cât şi în exterior, astfel încât elevii să poată fi supravegheaţi permanent. Măsura apare într-o propunere legislativă lansată în dezbatere publică, fiind indicată ca modalitate de prevenţie şi eliminare a violenţei în şcoli, considerând că bullyingul este, în prezent, un fenomen alarmant în ţara noastră.

Societatea civilă, părinţii, profesorii, elevii au şansa de a face propuneri pentru Legea privind protecţia, siguranţa şi securitatea în unităţile de învăţământ preuniversitar, document legislativ aflat în dezbatere publică până pe data de 11 decembrie. Iniţiat de deputatul Cristina Dumitrache, actul normativ propune un cadru legislativ concret în condiţiile unei legislaţii lacunare privind asigurarea securităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar din ţara noastră. Practic, este vorba despre dotarea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private cu mijloace tehnice de supraveghere audio-video.

„Având în vedere cazurile grave de bullying la nivelul şcolilor, precum şi actele de agresiune îndreptate de cadrele didactice împotriva elevilor sau invers, ţinând seama de pericolul la care sunt expuşi antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii (daune psihologice), utilizarea camerelor de supraveghere audio-video în creşe, grădiniţe, şcoli, licee este autorizată de protecţia interesului general şi a securităţii în sistemul educaţional din România”, este de părere iniţiatoarea actului normativ.

Semnale de alarmă privind amploarea fenomenului de bullying şi violenţă în unităţile de învăţământ au fost trase în nenumărate rânduri, atât de către elevi, părinţi, cât şi de organizaţiile nonguvernamentale. De altfel, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România se află pe locul al treilea la nivel european în ceea ce priveşte bullyingul. Astfel de agresiuni fizice sau psihice se petrec în sala de clasă, pe coridoare sau în curtea şcolii şi, din păcate, aproape un sfert din elevi recunosc fie că au fost victime ale bullyingului, fie că au asistat la acţiuni asupra unor colegi.

„Important este să prevenim acest fenomen!

Şi părinţii, prin Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, consideră că astfel de camere video de supraveghere ar trebui să fie instalate şi să funcţioneze în incinta unităţilor de învăţământ, inclusiv în sălile de clasă pe parcursul întregului an şcolar. Recent, psihologul şcolar al Şcolii Gimnaziale nr. 8 din Constanţa, Elena Stambuli, admitea, pentru „Cuget Liber”, că fenomenul de bullying există în toate unităţile de învăţământ. „Nu cred că există vreo şcoală care să nu aibă cel puţin un copil cu un astfel de comportament. Bullying înseamnă ostilitate, umilirea unui coleg sau a mai multora, etichetarea lor, lucruri pe care le fac fie pentru a atrage atenţia, fie pentru ca să iasă în evidenţă în colectiv. De obicei, cei care fac bullying provin din medii familiale dezavantajate. De fapt, acesta este primul factor declanşator al unui astfel de comportament. Un al doilea este faptul că în şcoală este promovată foarte mult competitivitatea. Tocmai de aceea, copiii trebuie învăţaţi ce sunt toleranţa şi empatia. Important este să prevenim acest fenomen, nu să îl tratăm pentru că s-ar putea să fie prea târziu”, explică psihologul şcolar.



Fără bani de la părinţi


Pentru unităţile de stat, finanţarea instalării şi dotării cu camere de supraveghere audio-video ar trebui să fie realizată de la bugetul de stat, iar pentru cele private din fonduri proprii ale unităţilor respective. Mai mult decât atât, dacă va fi aprobat, actul normativ prevede ca prezenţa şi funcţionarea camerelor de supraveghere să constituie standard de calitate în procesul de evaluare realizat pentru acordarea acreditării în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, dar şi interzice imputarea unor asemenea costuri pentru părinţii sau tutorii elevilor ori preşcolarilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3505 secunde