"Califul Barză" vine să vă cucerească în acest weekend

253

Articole de la același autor

În acest weekend, la Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare"   vă veți putea reîntâlni cu "Califul Barză".  El își va face simțită prezența în sala de spectacole a instituției, duminică, 19 ianuarie, începând cu ora 10.00. Regia artistică a spectacolului este semnată de Daniel Stanciu, scenografia de Cristina Pepino, iar muzica de Gabriel Basarabescu.


Distribuția este formată din Andrei Stroescu, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Daniela Vlad, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Rovena Paraschivoi, Grațian Prisăcariu, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru.


Reprezentanții teatrului spun că în fiecare minut, povestea "Califului Barză" vă va cuceri prin hazul și originalitatea ideilor lui. Frumoasa prințesă Carolina, de care Marele Calif este foarte îndrăgostit, este răpită de vrăjitorul Barbanaduk, transformată în cucuvea și ținută într-o colivie, până când va accepta să-i fie soție uriașului vrăjitor.


Salvarea Carolinei va veni, însă, în urma unor spectaculoase transformări în berze ale califului îndrăgostit și ale slujitorului acestuia, fidelul și lingușitorul Abdulah.
 
Berzele vor ajunge la timp în castelul vrăjitorilor și o vor salva pe prințesă, datorită miraculosului praf albastru și al unor cuvinte magice deslușite de înțeleptul Selim: mutaboribilis horibilidricudini. Așa cujm era de așteptat, povestea se încheie fericit, cu o nuntă frumoasă, unde toți invitații și dumneavoastră bineînțeles, vor dansa în ritmul unui autentic dans oriental.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3985 secunde