Calendar nou la Bacalaureat 2020. Când vor avea loc înscrierile

231

Articole de la același autor

Ministerul Educației și Cercetării a publicat noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat 2020. Acesta a fost modificat, ca urmare a eliminării probelor de competențe, în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus.

Astfel, candidații se vor putea înscrie între 3 și 10 iunie. Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale va avea loc în perioada 11 - 17 iunie. Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, se va desfășura pe 22 iunie și va fi urmată, pe 23 iunie, de proba la limba și literatura maternă. Proba obligatorie a profilului este programată pe 24 iunie, iar ultima probă, cea la alegere a profilului, va avea loc pe 25 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor fi depuse în aceeași zi, între orele 16.00 și 20.00, precum și a doua zi, pe 1 iulie, între orele 8.00 și 12.00. Lucrările contestate vor fi recorectate între 1 și 4 iulie și rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 iulie.

"Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție sau de a dezvolta complicații asociate infecției cu SARS-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății", a explicat ministrul Educației, Monica Anisie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9769 secunde