„Cafeaua domnului ministru” îl readuce pe scenă pe Constantin Cotimanis

438

Articole de la același autor

Constănţenii vor putea urmări în data de 3 iunie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o nouă premieră, „Cafeaua domnului ministru”. Aceasta este o adaptare după Horia Gârbea, în regia lui Daniel Bucur. Din distribuţie fac parte Constantin Cotimanis, Iulia Dumitru şi Ada Dumitru.

„Cafeaua domnului ministru” este o comedie satirică despre clasa politică şi anturajul acesteia. Organizatorii spun că piesa expune în mod caricatural viciile, abuzurile şi problemele de moralitate, cu intenţia declarată de a corija indivizii şi grupul social expus. Pe scurt, publicul se va amuza copios pe seama unor personaje ridicole şi situaţii comice, uneori absurde.

Acţiunea se petrece de Ziua Europei, o zi importantă în calendarul sărbătorilor naţionale, sărbătorită în mod „particular” de către ministru şi şefa lui de cabinet, în biroul ministerial. Acolo ajunge neanunţată o „patroană” de bordel cu clienţi „speciali”, care cere să nu-i fie închisă „prăvălia”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5424 secunde