Cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu", specializate peste hotare

1695
Cadrele didactice  de la Colegiul Pedagogic
La începutul lunii decembrie, la Madrid, la Institutul IES Principe Felipe, s-a desfășurat cea de-a treia vizită de lucru în cadrul proiectului Erasmus+ "Train to Train", derulat de Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța cu alte unități de învățământ din Europa.

"Acesta este cel de-al treilea proiect Erasmus + pe care instituția noastră îl derulează în acest an școlar. Proiectul are ca scop schimbul de bune practici în educația preșcolarilor și se derulează pe o perioadă de doi ani, până în septembrie 2018. Din partea CNP «Constantin Brătescu» au participat prof. Ecaterina Patrichi - coordonatorul proiectului și prof. înv. preșcolar Georgeta Mihalache", explică directorul colegiului constănțean, prof. Anamaria Ciobotaru.

În cadrul vizitei, cele două cadre didactice, alături de reprezentanții celorlalte cinci instituții partenere în proiect (Kita Allegria, Berlin, Germania, Escuela Infantil Zofio, Madrid, Spania, Escuela Infantil Reggio, Madrid, Spania; IES Principe Felipe, Madrid, Spania și Da Vinci College, Dordrecht, Olanda) au prezentat exemple de bune practici folosite în cadrul alternativei educaționale Step by Step, din Grădinița de Aplicație a colegiului.

Astfel, au fost subliniate aspecte importante legate de această alternativă educațională, cum ar fi: lucrul concomitent cu două cadre didactice, atenția acordată fiecărui preșcolar în parte și învățarea prin descoperire. Metodologiile prezentate au fost însoțite de un studiu detaliat al impactului alternativei educaționale Step by Step în toate țările în care a fost implementată, realizat de RAND Corporation începând cu anul 2006.

"Prezentările au fost interactive, fiecare profesor adresându-se, pe rând, unor grupuri de câte 20 de elevi ai IES Principe Felipe din Madrid, Spania, elevi care s-au arătat foarte interesați de sistemul educațional al țărilor participante la proiect. Pentru această vizită, elevii din IES Principe Felipe au pregătit o expoziție de lucrări practice, intitulată «La infancia que nos ocupa»", precizează prof. Ecaterina Patrichi.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost stabilite detaliile următoarei vizite de proiect, care se va desfășura în intervalul 21 - 25 mai 2018, la Constanța, când Colegiul Național "Constantin Brătescu" va sărbători 125 de ani de la înființare. Tema întâlnirii va fi - gândirea logico-matematică a preșcolarului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4316 secunde