Bobocii de la Școala Militară de Maiștri Militari, la prima ieșire pe mare

Miercuri, 13 Noiembrie 2019
176
Un pluton alcătuit din 20 de elevi de anul întâi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale a avut parte, săptămâna aceasta, de prima ieșire pe mare cu nava-școală "Mircea".


Pe durata celor câteva ore de navigație de-a lungul litoralului românesc, elevii militari au aflat, de la echipajul velierului, care sunt caracteristicile unui astfel de vapor și în ce va consta practica marinărească pe care o vor desfășura, în vara anului viitor, la bordul navei.


Alături de viitorii maiștri militari de marină, la bordul navei-școală "Mircea" s-au aflat și mai mulți studenți militari de anul al III-lea, de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", tineri care, vara aceasta, au parcurs cu bricul "Mircea" voiajul aniversar de 80 de ani. De la viitorii ofițeri de marină, elevii militari au putut afla la ce să se aștepte în calitate de cadeți, ce grad de dificultate presupune urcarea în arboradă, ce înseamnă "bricuit" și cât de imensă poate fi satisfacția depășirii propriilor limite.
Cu prilejul acestei ieșiri pe mare, la bordul navei, a avut loc un eveniment editorial. Scriitorul Victor Teodoru și-a prezentat cea mai recentă lucrare dedicată bricului "Mircea", intitulată "Călător pe Planeta Albastră". 


Despre istoricul impresionant al navei-școală "Mircea" și motivul pentru care ea este un simbol al Forțelor Navale Române și al României, elevii militari au putut afla amănunte și participând la simpozionul organizat de Academia Navală "Mircea cel Bătrân" pentru a încheia seria evenimentelor dedicate aniversării celor 80 de ani de la intrarea navei-școală "Mircea" în serviciul Marinei militare.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2697 secunde