Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului

632
Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului - biserica-1580516771.jpg

Articole de la același autor

Duminică, 2 februarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Întâmpinarea Domnului. Acest praznic, au declarat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, face parte din rândul sărbătorilor împărătești ale Bisericii și ne aduce aminte de momentul în care Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Nașterea Pruncului Iisus, a ajuns la Templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament, pentru a-L închina Domnului. 


Aceștia au precizat că prima atestare documentară a Întâmpinării Domnului se găsește în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ținea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Nașterea Domnului.


A doua zi, pe 3 februarie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, împreună cu Sfânta Proorociță Ana, cele două persoane care, alături de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului. Tot în cursul acestei zile, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din apropierea orașului Năvodari, care își cinstește al doilea hram, Întâmpinarea Domnului.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3914 secunde