Bacalaureat 2019. Astăzi, proba suspinelor - limba și literatura română

462
Bacalaureat 2019. Astăzi, proba suspinelor - limba și literatura română - fotofondbacalaureat-1561953077.jpg

Articole de la același autor

Cu multe emoții, dar și cu speranțe mari în suflet, absolvenții de clasa a XII-a revin astăzi la școală pentru a susține probele scrise ale Bacalaureatului 2019. Unii s-au pus pe învățat în ultimele zile, cu speranța că vor mai avea timp să cuprindă materia, alții au repetat doar, rugându-se să pice pe subiect. Astăzi, la ora 9.00, va fi momentul adevărului, când au șansa să arate ce au învățat. 


Bacalaureatul 2019 a debutat în luna iunie, cu probele de competențe orale, unde elevii au obținut, în funcție de nivelul de pregătire, calificativele utilizator mediu, utilizator avansat sau utilizator experimentat. Adevăratul examen începe însă abia astăzi, cu proba scrisă la limba și literatura română. Urmează, pe 3 iulie, proba obligatorie a profilului și, pe 4 iulie, cea la alegere a profilului. Așadar, sunt zile de foc pentru tinerii care au încheiat liceul. Ei vor avea rezultatele săptămâna viitoare, pe 8 iulie. 


În județul Constanța, s-au înscris la examenul din sesiunea de vară 5.067 de candidați, dintre care 4.275 sunt absolvenți ai seriei curente și 792 ai seriilor anterioare. 


Reguli stricte împotriva copiatului 
Accesul candidaților în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 - 8.30, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. 


Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. 


Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Nu este permis accesul cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. 
"În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, nu vor mai putea participa la probele următoare și vor fi lipsiți de posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. De asemenea, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului", explică inspectorul școlar general prof. Gabriela Bucovală. 


Linie telefonică gratuită la Ministerul Educației, pentru sesizarea neregulilor 
Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția candidaților sau părinților acestora o linie telefonică gratuită -  linia Telverde 0800/801.100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 1 - 4 iulie, între orele 8.00 - 16.00. 
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie, până în ora 12, și e urmată de depunerea contestațiilor, între orele 12 și 16. Între 9 și 12 iulie, vor fi recorectate lucrările contestate astfel încât afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească trei condiții, cumulativ. Astfel, el trebuie să fi susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să fi susținut toate probele scrise și să fi obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, precum și să obțină cel puțin media 6 la probele scrise. 


Sesiunea a doua, la finele lunii august 
Ulterior, pe 15 iulie, încep înscrierile la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019. Iar pe 26 iulie, se vor putea înscrie și candidații care au promovat examenele de corigențe. Probele încep pe 21 august, cu testul scris la limba română. Pe 23 august, vor susține proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august, proba la alegere a profilului. De asemenea, pe 27 și 28 august, se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, între 30 august și 2 septembrie, este programată evaluarea competențelor digitale, iar pe 2 - 3 septembrie vor fi probele lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Pe 3 septembrie, vor fi afișate rezultatele la probele scrise și în aceeași zi, până la ora 16, vor putea fi depuse contestațiile. Rezultatele finale vor fi afișate pe 7 septembrie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3665 secunde