Bacalaureat 2017. Istoria le-a dat bătăi de cap absolvenților de la Uman

437

Articole de la același autor

Sesiunea de vară a examenului de bacalaureat a intrat în linie dreaptă. 4.325 de absolvenți de clasa a XII-a au susținut, ieri, în județul Constanța, proba la alegere a profilului. 


Dacă cei care au dat examenul la matematică au spus că nu a fost dificil, la istorie subiectele i-au cam pus la încercare pe candidați. 


"A fost greu, au fost subiecte stufoase, cu grad ridicat de dificultate. Sper să iau măcar un șase", ne-a declarat la ieșirea din sală un absolvent de la Liceul "George Călinescu". Alții erau mai optimiști și spuneau că opt sigur vor reuși să ia. 


Nici la matematică nu a fost prea simplu, însă elevii s-au arătat mai încrezători. "Hai că am scăpat și de ăsta. Am făcut toate subiectele, acum nu îmi dau seama dacă am greșit ceva. Voi verifica acasă sau nu, căci oricum nu mai contează", ne-a mărturisit un candidat de la Liceul "Ovidius". 


Cinci eliminați pentru că au copiat 


Din păcate, cinci candidați au ratat examenul și nici nu vor mai putea să-l susțină în următoarele două sesiuni, pentru că au fost eliminați pentru fraudă. 


Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța, doi elevi au fost eliminați în centrul de examen de la Colegiul Tehnic de Marină "Al. Ioan Cuza", unul în centrul de examen Liceul Teoretic "Lucian Blaga" și doi în centrul de examen Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" din Constanța. Aceștia nu vor mai putea să se înscrie pentru susținerea examenului în următoarele două sesiuni și nici nu li se vor echivala probele deja date. 


Mâine este ultima probă 


Mâine este și ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, pentru care, în județul Constanța, sunt înscriși 4.653 de candidați, din care câteva sute din serii anterioare. 


Pe 5 iulie, vor fi afișate rezultatele, până la ora 16.00, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, între orele 16.00 și 20.00. Între 6 și 9 iulie, vor fi reevaluate lucrările contestate, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie. 


Înscrierea candidaților pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalau-reat se va face între 11 și 14 iulie. Cei care au promovat examenele de corigențe o pot face pe 27 iulie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5296 secunde