Atenție, elevi, nu vă jucați cu absențele! Se contorizează și în "Școala Altfel"

3137
24
Atenție, elevi, nu vă jucați cu absențele! Se contorizează și în

Articole de la același autor

Săptămâna viitoare, are loc o nouă ediție a programului numit "Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", pentru care diriginții și cadrele didactice constănțene s-au pregătit încă de anul trecut, experiența acumulată de-a lungul celor trei ani de când se tot organizează acest preambul dinaintea vacanței de Paști dovedindu-și… eficiența.

Prof. Marinela Mrejeru, inspector școlar de specialitate activități extracurriculare, persoana care s-a ocupat de centralizarea programărilor venite din partea unităților de învățământ constănțene, ne declara, vineri, că se observă o repoziționare a activităților pe tipuri de instituții.

"Dacă în cazul școlilor din mediul rural, majoritatea părinților au optat pentru activități desfășurate în localitate, în mediul urban au fost programate, pe lângă celelalte activități, și deplasări, în special la Muzeul «Antipa» și la Casa Experimentelor din București, chiar și la Muzeul Satului de lângă Sibiu", declara prof. Mrejeru.

În grădinițe, sunt numeroase activitățile care au legătură cu gătitul, dar și vizite la Fabrica de ciocolată Silvian, la învățământul primar domină atelierele de lucru și teatru, la gimnaziu vor avea loc se-siuni de comunicări, chiar și pre-gătiri suplimentare pentru Evalua-rea Națională, iar la nivel liceal sunt programate întâlniri cu procurori, medici și diverse alte personalități constănțene, dar și pregătiri pentru Bacalaureat.

"Interesant mi s-a părut că dacă în cazul preșcolarilor vorbim de «Micul bucătăraș», la nivel gimnazial și liceal se ajunge la «Master Chef»", a adăugat același interlocutor. Nu vor lipsi din program acti-vitățile realizate în comun de elevii și copiii din centrele școlare de educație incluzivă.

Elevii au obligația de a participa la activitățile pentru care s-au înscris, absențele fiind înregistrate în catalog la rubrica "Purtare".

Cele mai interesante zece activități, desfășurate în cadrul săptămânii "Școala Altfel", vor participa la competiția organizată la nivel național, de Ministerul Educației.

Olimpiade naționale și concursuri

Și în timp ce unii vor trăi bucuria… experimentelor, colegii lor vor avea parte de emoțiile olimpiadelor naționale, programate săptămâna viitoare. De altfel, Constanța va fi gazda fazelor naționale ale olimpiadelor de limba turcă și limba romani. La Colegiul Național de Arte "Regina Maria" se va desfășura faza regională a Concursului "Educație pentru sănătate", la Școala Gimnazială "George Enescu" din Năvodari va avea loc concursul intercultural "Diversitas", tradiționalul concurs național FILMMIC, organizat de Liceul Teoretic "Traian, își va premia câștigătorii tot săptămâna viitoare, în timp ce în localitatea Negru Vodă se va desfășura Con-cursul județean cultural artistic "Dobroge - Plai de dor".

Și Palatul Copiilor va găzdui numeroase evenimente, printre care și concursul de creație literară "Tinere condeie".

Va fi o altfel de săptămână de vacanță, despre care vom avea ocazia să scriem săptămâna viitoare mai pe larg.

Comentează știrea

24 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
induiosator...
15 aprilie 2016
micul bucataras

Daa, supereficiente activitatile! Ne imbogatim experienta cu noi si noi vizite la Silvian!

gigel
16 aprilie 2016
absente motivate!

Grijuliii parintii mei imi vor lua scutire medicala, ultima fita, ura!!!

Cruella
16 aprilie 2016
nu va jucati cu mine!

Se pot intampla lucruri urate daca continuati sa va puneti cu mine, frustratelor! Am vorbit si cu Vaduva neagra azi noapte si zice ca n-aveti nici cea mai mica sansa sa ne dati jos (folosesc pluralul deoarece dupa cum se stie eu am doua personalitati, una mai diabolica decat cealalta...., doar ca tulburarile apar pe rand). Inspectoratul ma iubeste, cei din minister la fel, sotul....nu se stie, dar e cu mine...deci va bag undeva, nu-mi pasa de voi! Scoala-jucarie imi apartine si face ce vreau cu ea si pe ea, da' si pe voi! Pana la urma o sa va opriti voi, ca n-aveti ce face. Seful e sef si trebuie sa-l ascultati, sa va supuneti neconditionat. De respect nu poate fi vorba, stiu ca nu ma respecta nimeni dar nu-mi pasa catusi de putin...Eu merg inainte....... nu vad, nu aud........Din greseala in greseala...pana la ultima țicneală!!!

Scoala Altfel
16 aprilie 2016
Vaduva neagra....

.....de suparare....Fă Cruella, tu ai luat-o razna de tot? Ce tot dai din casa? Chestiile pe care le-am vorbit noi azi noapte, ca n-aveai tu somn ca de obicei trebuie sa ramana intre noi! Am zis si eu asa, la misto ca nu ne da nici dracu' jos, ca sa te linistesc.....stiu ca te preocupa ce scriu astea pe net...., da gandeste-te la ce ti-a zis zoia, ca daca mai faci vreo tampenie ca aia cu sanctiunile....nu te mai tine in brate, iti da drumul de nu te vezi! Fată, ocupa-te mai bine de evaluarea nationala, ca e mai importanta decat ce zic frustratele....ce naiba, nu mai pierde timpul cu prostii de genul asta! Nu mai citi si tu comentariile....lasa ca de facebook ma ocup eu, iti dau raportul zilnic, promit! :))

Răspuns la: nu va jucati cu mine!
Adăugat de : Cruella, 16 aprilie 2016
Se pot intampla lucruri urate daca continuati sa va puneti cu mine, frustratelor! Am vorbit si cu Vaduva neagra azi noapte si zice ca n-aveti nici...
Jos directorii numiti politic!
16 aprilie 2016
Jos regimul dictatorial al lui Stan!

Dati-ne scoala inapoi! O meritam!

zoia bucovala
16 aprilie 2016
scoala altfel?

pe doamna zoia bucovala de la isj-cta n-o mai intreaba nimeni ce vrea sa faca cu sc. 28? A lasat-o de izbeliste, nu-i asa? Multumim din inima partidului!

cadru didactic
16 aprilie 2016
Scoala 6 Constanta

Doamna Inspector general va invitam respectos la Scoala 6 Constanta si spuneti ne care sunt intentiile ISJ-ului cu aceasta scoala de la toamna ,pentru ca de la actuala directoare, care ne-a distrus scoala nu intelegem nimic.In fiecare zi ne spune cate o poveste.Ba ca ramanem pe lac,ba ca plecam la scoala 5 pentru un an ,ca de la toamna va fi directoare la Scoala 5 pe care o va face structura altei scoli ,unde vrea ea sa fie directoare.Ii este jena ca este directoare la Scoala 6 acum, iar de la toamna la Scoala 5,dar ca acesta este pretul sa devina directoare la o scoala de elita.Nu este corect daca stiam din timp ,ne depuneam si noi cereri de transfer ,acum este prea tarziu.Se joaca de a concursurile de angajare prin scoala,parinti sunt derutati, iar cadrele speriate ca de la toamna nu vor mai avea elevi.Vrem adevarul.

Luati
16 aprilie 2016
atitudine!

Pai, de ce nu s-ar uni din toamna 6 cu 5 si sa devina structura altei scoli? Oricum, nici 5 nu are copii si numarul lor este in scadere. Pe 5 a vrut sa o ia Stan din timpul anului scolar trecut, a facut in asa fel incat sa transfere gradinta ABC la 5, atat cat mai ramasese din ea ca a avut tot stan grija s-o termine. Dar, se pare ca nu i-a iesit. Ceva samanta de adevar este pe aici, ca si scoala 28 are din ce in ce mai putini copii si aceasta transformare ar fi putut fi o varianta. Trebuie "investigat" si facut ceva, ca altfel, daca nimeni nu ia atitudine, se intampla ca la gradinita ABC - face o nebuna ca Stan ce vrea ea si casapeste tot dupa bunul ei plac, crezand in mintea ei tacanita ca asa e bine, sau o face pentru propriile ei interese meschine.

Răspuns la: Scoala 6 Constanta
Adăugat de : cadru didactic, 16 aprilie 2016
Doamna Inspector general va invitam respectos la Scoala 6 Constanta si spuneti ne care sunt intentiile ISJ-ului cu aceasta scoala de la toamna...
sc 6
16 aprilie 2016
nu e timp de pierdut

Bateti fierul cat e cald, mergeti la inspectorat acum, nu la vara sau la toamna cand va fi prea tarziu!

Răspuns la: Scoala 6 Constanta
Adăugat de : cadru didactic, 16 aprilie 2016
Doamna Inspector general va invitam respectos la Scoala 6 Constanta si spuneti ne care sunt intentiile ISJ-ului cu aceasta scoala de la toamna...
parinte profesor
16 aprilie 2016
sfat pentru scoala 6

un fost profesor care reclama continu la ISJ pe fostu lui director Boroianu, care aducea clase de sportivi, lupta pentru scoala si actualmente director al scolii 6, care a distrus-o doar dupa un an de directorat ,nu mai merita sa fie directoare in veci.Daca va fi numita directoare si peste scoala 5, devina va fi numai ISJ, care promoveaza in ultima vreme directori habarnisti, simpli executanti ,care incurajeaza violenta,absenteismul si neperformanta.In scolile constantene este HAOSS MAXIM.Oare nimeni nu vede realitatea ?Nimeni nu este de vina?Ce este de facut ?La ce usa trebuie batut? Invatamantul constantean este deja o pata gri pentru tara.

24 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3731 secunde