Atelier online de filosofie pentru constănţeni
Articole de la același autor
26 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa îşi schimbă scenariul de funcţionare
30 Octombrie 2020
Fascinanta cetate de la Hârşova, o comoară necunoscută pentru unii
20 Noiembrie 2020
Doliu în cultura constănţeană. A murit coregraful Fănică Lupu
24 Noiembrie 2020
DOLIU la Casa de Cultură din Constanța. Fie ca bunul Dumnezeu să-i poată alina durerea şi să-i odihnească sufletul!
11 Noiembrie 2020
Doliu la Universitatea „Ovidius”. A murit un cunoscut profesor
24 Noiembrie 2020
Organizaţia „Noua Acropolă” anunţă că începând cu data de 10 decembrie va fi organizat pentru constănţeni, un atelier online de filosofie. Acesta are ca obiectiv să transmită spiritul filosofului în manieră clasică, al omului îndrăgostit de înţelepciune, de adevăr, bine, frumuseţe şi justeţe.
În acest sens, atelierul se bazează pe studiul comparativ al mai multor filosofii din Orient şi Occident, punând în evidenţă mesajul esenţial al acestora într-un mod cât mai accesibil. „Vom insista mult pe aspectul practic al ideilor şi transpunerii lor în comportament, în acţiune. Vom vedea cum se pot armoniza gândirea, sentimentele şi acţiunea, cum se pot recunoaşte şi trăi valorile universale, cum să dezvoltăm capacitatea de a alege ceea ce ne face fericiţi. Tematica acestui curs cuprinde: Filosofia naturală, Fiinţa umană şi Cosmosul, Înţelepciunea Indiei, Misterele Tibetului, Filosofia budistă, Înţelepciunea Chinei, Provocarea vieţii sociale, Mitul peşterii: chei de interpretare, Aristotel, Plotin şi şcoala neoplatonică, Importanţa educaţiei, Egiptul, Stoicism: Epictet, Seneca şi Marcus Aurelius etc”, au precizat organizatorii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 06 Martie 2020
Luni, 17 Februarie 2020
Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016
Joi, 22 Octombrie 2015
Luni, 27 Aprilie 2015
Joi, 30 Iulie 2020
Vineri, 19 Februarie 2016