Asociația Elevilor din Constanța cere demiterea ministrului Educației, Monica Anisie

272
Asociația Elevilor din Constanța cere demiterea ministrului Educației, Monica Anisie - asociatiaelevilorsursayouthmento-1585486528.jpg

Articole de la același autor

Asociația Elevilor din Constanța solicită premierului Ludovic Orban demiterea ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, și numirea altei persoane la conducerea instituției. Reprezentanții elevilor consideră că Monica Anisie a lăsat fără acces la educație zeci de mii de elevi, necreând posibilitatea ca aceștia să participe la lecțiile online.

Elevii fac referire la anunțul privind hotărârea de guvern în vederea aprobării normelor metodologice pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor, pentru achiziționarea de echipamente electronice, necesare continuării procesului de învățare.

"Dorim să atragem atenția asupra faptului că această măsură nu vine nicidecum în sprijinul elevilor, bonurile valorice pentru achiziționarea de calculatoare ajungând în posesia acestora abia în luna octombrie a următorului an școlar. Ministerul Educației și Cercetării trebuie să își asume niște măsuri concrete pentru elevii care, în momentul de față, sunt privați de dreptul la educație, cum ar fi cei care provin din familii cu posibilități materiale reduse și din mediul rural, unde rata de sărăcie crește de la un an la altul", declară Andreea Sabina Spătariu, președintele AEC.

Reprezentanții elevilor mai reproșează ministrului Educației și lipsa de comunicare privind centralizarea în ceea ce privește numărul de elevi fără acces la un echipament care poate fi conectat la Internet. "Asociația Elevilor din Constanța solicită premierului Ludovic Orban demiterea actualului ministru al Educației, Monica Anisie, și numirea unei persoane competente care să ia măsuri de urgență, în vederea asigurării faptului că toți elevii din România beneficiază de acces la educație în aceste momente caracterizate printr-o stare de panică și incertitudine generală în ceea ce privește viitorul lor", precizează AEC Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2511 secunde