„Alice în ţara oglinzilor”- o nouă premieră pentru copii

Sâmbătă, 03 Octombrie 2020
104
În aceste două ultime zile ale săptămânii, sâmbătă şi duminică, cei mici pot viziona cea mai recentă premieră a Teatrului pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare”, „Alice în ţara oglinzilor”. Regia artistică, scenariul şi coregrafia poartă semnătura lui Ştefan Lupu, iar scenografia îi aparţine Andei Pop

Asistent coregrafie este Geta-Violeta Răvdan, iar asistent regie, Teodora Savu. Distribuţia este formată din Denisa Iova, Arina Cojocaru, Florina Stănculeţ, Andrei Stroescu, Graţian Prisăcariu, Daniela Vlad, Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Rovena Paraschivoi, Alexandra Armaşu, Amalia Rusescu.

Premiera la care facem referire prezintă drumul maturizării unei fetiţe trecute de vârsta de şapte ani, într-o versiune modernă şi plină de dinamism.

Desigur, împreună cu ea, spectatorii vor pătrunde, prin intermediul oglinzilor, într-o lume distorsionată, cu personaje fantastice şi bizare, precum florile vii din grădină, insectele şi animalele care vorbesc sau haioşii Hopa, Ţopa şi Ouţ Piticuţ. Alice este o fetiţă blândă, deloc egoistă şi cu multă imaginaţie, iar tabla de şah, cu cele opt câmpuri ale sale, reprezintă modalitatea prin care micuţa curioasă păşeşte spre viitor. La început, nu înţelege regulile jocului şi se comportă ca un pion, dar în ea arde dorinţa de a deveni regină.

Conform regizorului Ştefan Lupu, mesajul spectacolului este acela că „viaţa e vis şi visul e viaţă. Spectatorii sunt martorii acestui proces, prin intermediul lui Alice, care priveşte toate lucrurile cu entuziasm şi cu puritate. Să învăţăm că viaţa este frumoasă şi că merită să ne bucurăm de ea, indiferent de obstacolele şi impedimentele care apar pe drum!”



Pagina a fost generata in 0.2888 secunde