Admitere 2020. De ce au lipsit, în masă, de la examen, candidații de la Medicină Dentară

1190
Admitere 2020. De ce au lipsit, în masă, de la examen, candidații de la Medicină Dentară - medicina-1596035633.jpg

Articole de la același autor

Din cauza pandemiei de coronavirus, anul acesta, majoritatea facultăților au decis ca admiterea să se facă în baza mediei obținute la Bacalaureat, pentru a limita contactul între candidați, profesorii examinatori, membrii comisiilor de examinare etc. Singurele facultăți din oraș, care au decis ca admiterea să se facă în mod clasic, față în față, au fost Medicina, Medicina Dentară și Farmacia, din cadrul Universității "Ovidius".

Pentru că Medicina este o facultate extrem de importantă, iar cei care aleg să studieze timp de șase ani trebuie să fie foarte buni, pentru a putea avea, apoi, grijă de pacienți, aici candidații au susținut trei probe de examen. Acestea s-au dat la Biologie, obligatoriu și Fizică sau Chimie, la alegere. Primii care au susținut probele de concurs au fost cei de la Medicină, urmați de celelalte facultăți, respectiv Medicină Dentară, Farmacie și Asistență Medicală. Deocamdată, doar absolvenții de la Medicină pură au aflat rezultatele, celelalte teste ale liceenilor nefiind, încă, afișate. Pentru aceștia, precizăm că cea mai mare medie este 9,92, iar cea mai mică, 8,75, la forma de învățământ fără taxă, iar la cu taxă, 8,39. Desigur, absolvenți au fost mulți care s-au înscris, iar într-unul din numerele anterioare ale cotidianului nostru am scris câte locuri au fost alocate fiecărei facultăți în parte. Cert este că, deși nu s-au simțit stăpâni pe ei sau au fost prea emotivi, unii candidați au obținut note foarte proaste, cum ar fi 3,89 sau 4,69, dar astfel de cazuri sunt rare. Toate acestea, în condițiile în care, cel puțin acești doi candidați au avut la Bac, medii de peste 8.

Curios este și faptul că, deși la Medicină Dentară s-au înscris 402 candidați, la probe s-au prezentat doar 226, 176 fiind absenți. Cum explică situația conducerea Universității "Ovidius"?

Rectorul instituției de învățământ, conf. univ. dr. Dan Iliescu ne-a declarat că, datorită faptului că admiterea s-a dat în zile diferite, unii s-au înscris la mai multe specializări și chiar și la facultăți din alte județe.

"Bănuiesc că așa s-ar explica numărul mare de absenți la Medicină Dentară, spre exemplu. Unii s-au înscris și în alte orașe, tot la Medicină, așa cum s-a mai întâmplat și în anii trecuți, la Galați, Oradea, Brașov etc. Pe vremea când candidații nu erau trecuți după numărul de legitimații și aveam listele cu numele candidaților era simplu de verificat. Acum este greu să faci o verificare. Înainte, vedeam imediat dacă un absolvent era admis la altă facultate. Pe de altă parte, mai există un fenomen. Unii dintre ei au fost admiși în cadrul unor facultăți, la forma de învățământ fără taxă. Copilul își face niște calcule, familia la fel, și hotărăsc să meargă acolo. Sunt explicații multiple. În sistemul online, există posibilitatea să se fi înscris, în același timp, la mai multe facultăți", a declarat rectorul, pentru "Cuget Liber".

În ceea ce privește notele, acesta a precizat că sunt și tineri care au avut note mari la Bac, dar care au picat. "Noi am menținut media de la acest examen pentru departajare și am preferat ca toți candidații să susțină examenul de admitere", a completat rectorul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4745 secunde