Actorii, cu gândul la spectacole. Teatrele constănțene se pregătesc pentru marea deschidere

645

Articole de la același autor

Începând din luna martie și până la acest moment, teatrele din întreaga țară au fost închise. Pandemia de coronavirus a pus, practic, lacăt pe ușile sălilor de spectacole, acestea fiind jucate în aer liber, acolo unde s-au putut amenaja spații decshise. Totuși, de câteva zile, se tot discută despre redeschiderea acestora și modalitatea în care acestea pot funcționa, din toamnă.

Directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn a declarat că ei sunt pregătiți pentru redeschidere. Cea mai probabilă variantă, a subliniat acesta, redeschiderea instituțiilor teatrale se va face în funcție de numărul de cazuri de Covid din județ. Așa că, în funcție de aceste date, teatrele se vor deschide cu un grad mai mic sau mai mare de ocupare a locurilor din sala de spectacole.

"Probabil că Direcția de Sănătate Publică Județeană va stabili normele de distanțare și protecție sanitară, pe care va trebui să le respectăm. Nu decidem noi cum deschidem. Noi așteptăm să vedem ce ne spun cei de la Comitetul Național pentru Situații de Urgență, și, în funcție de hotărârea lor, vom lua o decizie pe plan local, împreună cu ordonatorul de credite și avizul DSPJ. În mod cert, teatrul nu se va deschide la capacitate de 100% a numărului de locuri. Totuși, noi credem că, având nebulizare, dezinfectând sălile înainte și după spectacol, cu sisteme de acces foarte clar delimitate și ieșiri separate, triaj epidemiologic, se pot deschide sălile de spectacol. Suntem pregătiți pentru mai multe variante, avem și ce juca. Chiar avem mai multe spectacole pregătite. Trebuie doar să așteptăm normele ce ni se vor impune de la nivel național", ne-a declarat acesta.

Desigur, a precizat directorul, redeschiderea teatrului este posibil să implice, însă, o serie de cheltuieli suplimentare, pe care nu le-au avut în calcul până acum, și anume, aceste nebulizatoare care vor trebui achiziționate pentru a asigura dezinfectarea sălii de spectacol de fiecare dată, înainte și după repetiții sau spectacole. În rest, în sală vor fi lăsate locuri libere între spectatori, le vor pune acestora la dispoziție dezinfectanți etc.

Directorul artistic al Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare", Tiberiu Roșu, spune că pentru început, actorii vor juca doar de două ori pe săptămână, sâmbăta și duminica, iar în sală vor fi în jur de 50 de copilași. În paralel, își vor desfășura activitatea și online.

La rândul său, Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor a precizat că sunt dornici să se reîntâlnească cu publicul. Instituția intenționează să deschidă stagiunea în data de 25 septembrie, cu un concert deosebit, în interpretarea lui Tudor Gheorghe. "Pentru siguranța tuturor, am luat măsurile de protecție necesare. Putem începe spectacolele cu circa 400-500 de spectatori. Desigur, se fac scenarii cu sala plină, dar cu mască, dar și cu 66% dintre locuri ocupate. Așteptăm, însă, să vedem care sunt deciziile", a subliniat acesta. Ca și ceilalți colegi artiști, și colectivul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" este dornic să reintre în sala de spectacole. Directorul instituției, Daniela Vlădescu ne-a declarat că încearcă să se mobilizeze de la 1 septembrie și să înceapă repetițiile pentru repertoriul din dotare. "Apoi, în data de 18 septembrie vom deschide stagiunea, cu un concert simfonic. Ne-am luat, deja, toate măsurile de protecție, ca să nu creăm probleme și toată lumea să fie în siguranță, și noi, și publicul. Singurii care nu vor avea mască pe scenă vor fi suflătorii, dar vor păstra distanța între ei, pentru că ei nu au cum să cânte cu mască", a completat aceasta. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5883 secunde