Activități în vacanță! Peste 150 de studenți, reuniți la Constanța

251
Activități în vacanță! Peste 150 de studenți, reuniți la Constanța - chiardacasuntinvacanta-1483640089.jpg

Articole de la același autor

Începând de ieri și până pe 8 ianuarie, Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța (LSUMC) organizează Adunarea Generală Extraordinară a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), eveniment ce găzduiește peste 150 de studenți din întreaga țară.

În contextul formării noului guvern, pe parcursul a patru zile, liderii studenților din toată țara se întâlnesc la Constanța pentru a analiza rezultatele campaniei "Viitorul Implică Studenții" (VIS), pentru a stabili planul de lucru pentru următoarele luni și propunerile pe care le vor înainta noului guvern în perioada următoare. Campania "Viitorul Implică Studenții" (VIS) reprezintă un demers al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România care a avut ca scop responsabilizarea atitudinii clasei politice din România față de educație, precum și mobilizarea studenților din România pentru a se implica activ din punct de vedere civic.

"Suntem încântați ca, după șapte ani, să avem șansa de a organiza o nouă ediție a Adunării Generale Extraordinare a Organizațiilor Studențești din România în orașul de la malul mării. Țin să mulțumesc tuturor partenerilor implicați, fără de care acest eveniment nu ar fi putut avea loc și care au înțeles importanța colaborării între diferitele structuri din societate. Cu ajutorul lor, viitorul chiar implică studenții", a declarat Patricia-Ioana Iercoșan, președinte LSUMC. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3768 secunde