Absolvenţii de liceu se pot înscrie la facultate

137
Absolvenţii de liceu se pot înscrie la facultate - admitereovidius-1625843390.jpg

Articole de la același autor

Proaspeţii absolvenţi de liceu îşi pot depune, de săptămâna aceasta, dosarele la facultate. Pe plan local, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC), pentru admiterea din acest an, sunt scoase la concurs 5.171 locuri, la cele 79 de programe de studii universitare de licenţă şi 2.655 locuri pentru 60 de programe universitare de master, din cadrul facultăţilor.

„Admiterea 2021 aduce o serie de noutăţi faţă de anul anterior, dintre care amintim sporirea locurilor bugetate pentru studii de licenţă, fiind disponibile 1.400 locuri, faţă de 1.350 în anul 2020, în timp ce pentru masterat, în sesiunea din acest an, UOC oferă 700 locuri, cu 50 mai multe decât în anul precedent. De asemenea, în această sesiune cetăţenii străini au posibilitatea de a se înscrie prin intermediul platformei online şi este de reţinut că am eliminat taxa de înmatriculare, iar candidaţii declaraţi admişi se pot înmatricula şi online”, a declarat rectorul instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.

Ca urmare, pentru programele de licenţă, în perioada 8 - 27 iulie, vor avea loc înscrierile, susţinerea probelor de concurs şi înmatricularea pentru toate domeniile de studii de la toate formele de învăţământ - învăţământ cu frecvenţă (IF), învăţământ la distanţă (ID) şi învăţământ cu frecvenţă redusă (IFR). Precizăm că la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie, admiterea se ţine în perioada 8 iulie - 6 august, când vor avea loc înscrierile, susţinerea probelor de concurs, afişarea rezultatelor şi înmatricularea, în funcţie de calendarul propriu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.0557 secunde